Acum la Digi FM Oana Zamfir și Vlad Craioveanu CLEAN BANDIT FEAT. JESS GLYNNE - Rather Be

Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri dimineaţă. Unde se vor înregistra precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare

Rainy,Day
Credit foto: Shutterstock

Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri dimineaţă la ora 06.00. De asemenea, la munte, la peste 1.500 de metri altitudine, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

ANM anunţă că, până vineri, la ora 06.00, va ploua în sudul, centrul şi estul ţării.

”Vor fi mai ales averse, care în regiunile sud-estice vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra local cantităţi de apă de 15...25 l/mp”, a transmis, joi, ANM, potrivit News.ro. 

Sursa citată a precizat că la altitudini de peste 1.500 m, cu precădere în Carpaţii Meridionali şi Orientali, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Citește și: Vremea de Paște: temperaturi mai ridicate decât normalul în toată țara, cu ploi în prima săptămână

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SIMONA TARANU
Simona Țăranu: Nu am fost vreo prințesă, nu mă alerga mama cu homarul...
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani/ Shutterstock
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani. Ce...
Fresh cherries in box at a farmers market
Cât costă 1 kg de cireșe în 2024. De ce nu scad prețurile, deși este...
Playing,Games,Of,Chance,,Lotto-concept.,Completing,A,Lottery,Ticket.romania,,Bucuresti.
Loto 6/49. Un pensionar din București a câștigat premiul cel mare cu...
Pe aceeași temă
Cum va fi vremea la începutul lunii iunie/ Shutterstock
Cum va fi vremea la începutul lunii iunie. Meteorologii au emis prognoza pentru următoarele...
Rainy,Day
Cod galben de ploi torențiale și instabilitate atmosferică în mai multe județe! Vremea...
The,Sun,Shining,Through,The,Puffy,Clouds.,3d,Ceiling,Decoration
Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Când sunt preconizate precipitații
Vremea/ Shutterstock
Prognoza meteo pe patru săptămâni. Ploile continuă și după Paște, în toată țara
Te-ar putea interesa și
Aproape 10.000 de fulgere la Hong Kong în timpul nopţii, iluminată ca ziua/ Foto: X
Aproape 10.000 de fulgere la Hong Kong, care au făcut din noapte zi. Întârzieri pe aeroportul...
Prognoza meteo
Temperaturile scad în această săptămână. ANM: Posibile ploi după 1 mai
White,Snowy,Forest,With,Trees,And,Vegetation,Covered,In,Snow.
Cod galben de ninsori în zona montană din 14 judeţe, începând de luni după-amiaza
Branch,Of,A,Tree,In,Snow
Meteorologii, anunț de ultimă oră. Zonele din țară aflate sub cod galben de ninsori abundente...
Partenerii noștri
Digi24 Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu iubitul ei
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații...
DigiSport FC Botoșani - CS Mioveni, LIVE VIDEO, 20:00, Digi Sport 1. Primul baraj pentru menținerea/promovarea în SuperLiga
FC Botoșani - CS Mioveni, LIVE VIDEO, 20:00, Digi Sport 1. Primul baraj...
PeRoz E oprit mereu pe stradă pentru că e sosia lui Jason Momoa. Ce o deranjează pe soția lui și cum a reacționat actorul când l-a văzut
E oprit mereu pe stradă pentru că e sosia lui Jason Momoa. Ce o deranjează...
Film Now Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu au reușit să facă lucrurile să funcționeze între ei!”
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de...
Digi World A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul fabulos
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe...
Stirile Kanal D Unde și la ce oră se vor publica subiectele pentru Evaluarea Națională 2024 la Limba Română citit pentru clasa a 2-a
Unde și la ce oră se vor publica subiectele pentru Evaluarea Națională...
ProFM Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu goală, ce apariție e asta?”
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Ultimele știri din matinal
dumitru prunariu
14 mai 1981, ziua în care cosmonautul Dumitru Prunariu şi-a început zborul în spaţiu. Ce...
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
Ultimele știri
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
Medicul de la Institutul Oncologic din Bucureşti care a uitat o compresă în corpul unei...
simona taranu
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Fico
Măsurile de securitate pentru protecţia premierului Fico, criticate de experţi după tentativa...
tuse
112 cazuri de tuse convulsivă în primele 4 luni ale anului, în România, față de 16 în tot anul...