Acum la Digi FM DUA LIPA - Training Season

Casa Albă confirmă o ameninţare la adresa securităţii naţionale a SUA legată de o armă antisatelit a Rusiei

John Kirby
John Kirby / Profimedia Images

Casa Albă confirmă joi existenţa unei ameninţări la adresa securităţii naţionale a Statelor Unite, legată de o armă antisatelit a Rusiei, despre care oficiali americani de rang înalt au vorbit miercuri pentru prima oară, relatează AFP.

”Pot să confirm că aceasta are legătură cu o capacitate antisatelit dezvoltată de Rusia”, anunţă un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate (NSC) al casei Albe, John Kirby.

John Kirby subliniază însă că ”nu este vorba despre o ameninţare imediată la adresa cuiva”.

Această armă antisatelit ”tulburătoare” nu poate cauza vreo ”distrugere fizică” pe Pământ, a precizat el, relatează The Associated Press.

Oficiali americani în domeniul informaţiilor dispun de informaţii potrivit cărora Moscova dispune de această armă - care nu este operaţională în prezent în Statele Unite, a declarat John Kirby.

Autorităţile americane analizează informaţiile de care dispun despre această tehnologie emergentă şi s-au consultat cu aliaţi şi partneri în acest subiect, precizează el.

”Mai întâi, nu este o tehnologie activă care să fi fost desfăşurată, iar de aceea cercetarea Rusiei a aceastei tehnologii este tulburătoare. Nu există nicio ameninţare imediată la siguranţa cuiva”, declară el, potrivit News.ro. 

Nu vorbim despre o armă care poate să fie folosită pentru a ataca fiinţe umane sau cauza distrugeri fizice aici pe Pământ”, subliniază el,

Casa Albă confirmă aceste informaţii clasificate, după ce preşedintele republican al Comisiei Informţaiilor din Camere Reprezentanţilor, Mike Turner, şi-a exprimat îngrijorarea în acest sens.

Reprezentantul republican din Ohio a cerut administraţiei Biden să declasifice informaţii despre ceea ce a prezentat drept o ameninţare gravă la adresa securităţii naţionale.

El a îndemnat Guvernul să declasifice aceste informaţii pentru ca Statele Unite şi aliaţii lor să poată discuta în mod deschis despre felul cum să reacţioneze.

El a trimis un e-mail membrilor Congresului în care anunţă că Comisia a ”identificat o problemă urgentă cu privire la o capacitate militară destabilizatoare” care este necesar să fie cunoscută de către toţi decidenţii politici din Congres.

El le cere acestora să vină într-o zonă securizată (SCIF), să examineze aceste informaţii clasificate.

Turner este un promotor al unei consolidări a securităţii naţionale americane, motiv pentru care a intrat în conflict cu unii republicani adepţi ai unei abordări izolaţioniste,

El a cerut o revizire a unui instrument-cheie de supraveghere al Guvernului american, însă unii republicani şi democrați liberali au ridicat obiecţii cu privire la confidenţialitate.

Mike Turner este un susţinător al unei continuări a susţinerii militare a Ucrainei de către Statele Unite împotriva Rusiei, în contextul în care aceasta este incertă, din cauza opoziţiei Camerei Reprezentanţilor, majoritar republicană.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SIMONA TARANU
Simona Țăranu: Nu am fost vreo prințesă, nu mă alerga mama cu homarul...
Piață agroalimentară, legume, fructe, alimente, cumpărături
România, a patra lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE
Iranian President leaves Tehran for Tajikistan and Uzbekistan
Cine este Mohammad Mokhber, președintele interimar al Iranului. Noi...
UEFA Europa Conference League Saison 2023-2024 Toumba Stadion Thessaloniki, 14.12.2023 PAOK Thessaloniki - HJK Helsinki
Răzvan Lucescu a cucerit titlul în Grecia cu PAOK
Pe aceeași temă
5fbdd853-f5ae-4b43-8eed-6251a4262776
România va avea primul său satelit! Marius Moga face echipă cu studenții pentru a construi...
Police,Line,Tape,For,A,Fire.
O adolescentă latino-americancă s-a sinucis accidental, după ce a dezarmat un polițist
Latest pictures of doomed satellite set to crash into Earth next week
ERS-2, „satelitul bunic”, va cădea pe Pământ în următoarele ore. Va fi distrus aproape în...
biden (2)
Casa Albă contraatacă după un raport devastator despre deficienţele de memorie ale...
Te-ar putea interesa și
Atmosphere at the civil trial of Donald Trump in New York City
Ce ar însemna pentru România o revenire a lui Donald Trump la Casa Albă. Ministrul Luminița...
catalin predoiu
Predoiu, despre furtul armei din Ilfov: „E o anchetă în curs şi sper ca în curând să vă putem...
White House Press Briefing
Casa Albă poartă discuţii "intense" cu Israelul despre calendarul următoarei faze a războiului...
pistoale
Un polițist din Galați s-a rănit în timp ce verifica o armă. A fost necesară o intervenție...
Partenerii noștri
Digi24 "Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că Raisi a murit
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine...
DigiSport Dan Petrescu se luptă cu Mircea Rednic pentru un jucător de la echipa lui Adrian Mititelu
Dan Petrescu se luptă cu Mircea Rednic pentru un jucător de la echipa lui...
PeRoz A fost Miss World acum 30 de ani și a rămas splendidă. Ochii magnetici ai Aishwaryei Rai au eclipsat ghipsul de pe braț, la Cannes 2024
A fost Miss World acum 30 de ani și a rămas splendidă. Ochii magnetici ai...
Film Now Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi în timp ce publicul îl ovaționa în picioare
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai...
Digi World De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu care dormim
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de...
Stirile Kanal D Trei rugaciuni puternice care sunt vindecatoare de boli
Trei rugaciuni puternice care sunt vindecatoare de boli
ProFM Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost bulversat la început”
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după...
Digi Life O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni
O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în...
Ultimele știri din matinal
dumitru prunariu
14 mai 1981, ziua în care cosmonautul Dumitru Prunariu şi-a început zborul în spaţiu. Ce...
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
Ultimele știri
Umbrelă în ploaie
Prognoza meteo pe două săptămâni. De când încep ploile însemnate cantitativ
admitere liceu
S-a publicat broșura pentru admiterea la liceu 2024. Informații utile din document
Prințul Paul
Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta
Tavi Colen/ Foto: Facebook
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp