Ministrul Rafila: Vârful sezonului gripal va fi între 15 ianuarie şi 10 februarie
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că vârful sezonului gripal ar putea fi în perioada 15 ianuarie - 10 februarie.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că vârful sezonului gripal ar putea fi în perioada 15 ianuarie - 10 februarie.
Papa Francisc a oficiat joi funeraliile fostului suverna pontif Benedict al XVI-lea, rostind o omilie şi comparându-şi predecesorul cu Iisus în faţa a zeci de mii de credincioşi îndoliaţi adunaţi în piaţa Sfântul Petru de la Vatican, transmite Reuters.
Şcolile se vor redeschide în condiţii normale, a informat joi Ministerul Educaţiei, transmite Agerpres.
Situație fericită la Ploiești, unde o femeie a pierdut un portofel în care se aflau mai bine de 2000 de euro și peste 1000 de lei. Acesta a fost găsit de doi jandarmi, care l-au înapoiat.
Caz învăluit în mister în București, acolo unde un tânăr s-a aruncat în gol de pe o clădire de birouri cu 25 de etaje. Cu puțin timp înainte, el luase masa într-un restaurant.
Președintele Vladimir Putin va muri ”foarte curând”, însă după ce se va încheia războiul pe care l-a început în februarie 2022, susține generalul Kirilo Budanov, șeful serviciului de informații militare al Ucrainei.
Un ton roşu de 212 kilograme s-a vândut joi în cadrul unei licitaţii tradiţionale de Anul Nou desfăşurată la Tokyo pentru suma de 36 de milioane de yeni (257.000 de euro), un preţ aproape dublu faţă de cel din 2022, informează AFP.
Numărul persoanelor care se prezintă la medic în această perioadă cu infecţii respiratorii este în creştere, acest fenomen fiind consecinţa faptului că în ultimii trei ani virusurile nu au mai circulat, iar imunitatea este mai scăzută, pentru că oamenii au stat într-o oarecare izolare din cauza pandemiei de COVID-19, a declarat preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu.