Dorian Popa: Recunosc, am consumat canabis! O greșeală flagrantă pe care mi-o asum
Dorian Popa a postat pe Youtube un clip cu prima sa declarație, unde le-a explicat fanilor ce s-a întâmplat cu mai bine de o săptămână în urmă, atunci când a fost prins drogat la volan. Vloggerul a recunoscut că a fumat canabis cu câteva zile înainte de a fi oprit în trafic, fiind conștient că va ieși pozitiv la Drug Test. Artistul în vârstă de 35 de ani și-a cerut scuze, precizând că a făcut o greșeală mare și că a dat un exemplu negativ prin fapta sa.