Claudiu Pândaru a comentat cursa internă pentru șefia USR-PLUS, la Matinalii Digi FM. Jurnalistul spune despre Dan Barna și Dacian Cioloș că „direct sau indirect, se păruiesc delicat, se bat cu perne”.
Claudiu Pândaru: În ultimele zile, cei doi lideri, mai direct sau indirect, se păruiesc delicat, se bat cu perne. Sper să găsească maturitatea necesară să nu sfârșească într-un cor de huiduieli, fie el și virtuale, odată cu anunțarea rezultatului acestui congres. Prima rundă a acestui scrutin intern a fost o surpriză pentru mulți.
În primul rând pentru că, dacă te uitai matematic, au votat mai mulți membri USR decât membri PlUS. Matematic, ar fi trebuit să câștige lejer domnul Dan Barna. Ori votul ăsta primit împotriva sa, chiar din partea unor membri USR, ar trebui să îi dea de gândit domnului Dan Barna.
Jurnalistul a vorbit și despre faptul că Dacian Cioloș a participat la o spirală MISA, la mare, organizată la începutul anilor '90. Claudiu Pândaru este de părere că acest lucru îi va dăuna co-președintelui USR-PLUS, dacă acesta va candida la alegerile prezidențiale din 2024.
Claudiu Pândaru: Mulți dintre membrii USR-PLUS vor trata extrem de relaxat acest lucru. În aparență, nu e mare lucru. Fiecare om pe această planetă este liber să facă ce dorește, cât timp nu încalcă legile, intimitatea, drepturile celor din jur.
Vă provoc la un exercițiu de imaginație. Suntem în 2024, e campanie pentru alegerile prezidențiale. Vă dați seama cum vor arăta mesajele celor de la PSD, de exemplu, legate de meditațiile, yoga și spirala MISA la care s-a dus candidatul Dacian Cioloș? Vă dați seama cum vor spune cei care vor face o campanie puternică împotriva domniei sale că are de gând Dacian Cioloș să îl pună premier pe Gregorian Bivolaru? Domnul Cioloș, cu acest episod, le oferă pe tavă toată muniția necesară celor care vor face o campanie extrem de murdară împotriva domniei sale.
Vezi aici întreaga sa analiză:
Pe Claudiu Pândaru îl auzi la Matinalii Digi FM în fiecare zi de marți.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!