Radu Paraschivescu a vorbit, la Doi Matinali și Jumătate, despre a treia amânare a procesului Simonei Halep. El este de părere că, având în vedere „vehemența cu care Simona Halep își cere dreptul la justiție”, îl face să creadă în nevinovăția ei.
Radu Paraschivescu a identificat și de ce este „păcătoasă” această tergiversare pentru Simona Halep.
„Eu nu am niciun fel de competență medicală, dar știu că organismul este sensibil la te miri ce. Există tot felul de reacții pe care nu le poți controla, pe care nu poți să le prevezi. Iar vehemența cu care Simona Halep își cere dreptul la justiție mă face și pe mine să cred, și vreau să cred, că ea e neatinsă de niciun fel de mizerie. Că dacă a pățit ceva, o fi pățit din cauza unei neglijențe, s-a avansat și varianta unei răzbunări a cuiva care a fost în staff-ul ei și care a vrut să-i plătească o poliță. Cred mai puțin în lucrurile astea. Dar au trecut lapte luni și aici povestea cu neregularități în pașaportul biologic va mai crea tergiversări.
Tergiversarea asta este păcătoasă din două puncte de vedere. Unu, o împiedică pe Simona Halep să revină în circuit. Ea are deja 31 de ani, deci revenirea va fi anevoioasă. Doi, indiferent de verdict ea va căra un soi de ghiulea de gleznă. Ghiuleaua aceea a prezumtivei vinovății. Deocamdată, ea nu e confirmată, dar îi va fi greu.
Simona are o imagine foarte bună, dincolo de micile pățanii conjugale. Astea sunt inevitabile. Imaginea ei de sportivă este una solară. Că-ți place sau nu cum joacă, ea este un performer, cel mai mare campion al nostru din ultimele decenii, câștigătoare de Grand Slam-uri. Ar fi păcat ca imaginea să se avarieze acum, cu sau fără vina ei.”, spune Radu Paraschivescu, la Digi FM.
Vezi aici întreaga sa analiză:
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!