Radu Paraschivescu a vorbit, la Matinalii Digi FM, despre tenismena Emma Răducanu și despre dezbaterile apărute în online, despre cât de româncă este.
„Are tată născut în România, atât. Ne mai aducem aminte de Bianca Andreescu, mai e româncă? Astea sunt bancuri sau cârlige electorale. Ea este o jucătoare care reprezintă Anglia la ora asta. Are un părinte de origine chineză, unul de origine română, s-a născut în Canada. Asta n-o face româncă, numele. Numele nu te face român.
Există solidaritatea cu numele, pentru că avem și noi o bucățică din gloria Emmei Răducanu, pentru că o cheamă românește. Nu. Gloria este a ei, munca este a ei. Performanța uluitoare este a ei.
E de văzut ce se va întâmpla de acum încolo. Au mai existat cazuri de precocitate. Sharapova a câștigat un Grand Slam la o vârstă fragedă. E de văzut în ce măsură ea va confirma, nu se va lăsa îmbătată de muzica gloriei și va fi și de acum încolo o campioană. Deocamdată, reverența.”, spune Radu Paraschivescu.
Poți asculta aici întregul său comentariu:
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!