Atletismul românesc a dominat Campionatele Balcanice de Sală! Nu mai puțin de 12 medalii au cucerit sportivii tricolori la competiția ce a avut loc la Istanbul (Turcia). România a ocupat primul loc în clasamentul pe națiuni.
12 medalii, dintre care 5 de aur, două de argint și cinci de bronz au obținut atleții români la Campionatele Balcanice Indoor, cea mai importantă competiție a sezonului. La concursul de la Istanbul, România a fost reprezentată de 26 de sportivi (14 la masculin și 12 la feminin).
Medaliile au revenit următorilor atleți români: 400 m - Andrea Miklos (1), Camelia Gal (3), 800 m - Cristina Bălan (1), Bianca Răzor (2), 1500 m - Roxana Bîrcă (1), 3000 m - Claudia Prisecaru (3), 60 mg - Anamaria Nesteriuc (3), lungime - Florentina Iușco (1), triplusalt - Andreea Panțuroiu (1), 4x400 m – Camelia Gal/Cristina Bălan/Bianca Răzor/Florina Ștefana (3), 400 m - Cristian Pîslaru (2), 4x400 m – Cristian Pîslaru/Robert Parge/Constantin Andonii/ Vlad Dulcescu (3).
România, locul I în clasamentul pe medalii
Cele 12 medalii au dus România pe primul loc în clasamentul națiunilor, fiind urmată de Ucraina, cu 7 medalii (5-1-1), și de Turcia, cu 16 medalii (3-7-6). În competiția feminină, tricolore s-au clasat pe primul loc al podiumului, cu 10 medalii (5-14), în vreme ce atleții români au ocupat poziția a 11-a, cu 2 medalii (1-1).
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!