Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut garanţii de securitate pentru ţara sa înaintea summitului NATO din Lituania care va avea loc în luna iulie, informează dpa.
"Garanţii de securitate eficiente pentru Ucraina (...) sunt necesare chiar înainte de a ne alătura Alianţei", a afirmat Volodimir Zelenski în discursul său video de sâmbătă seara, potrivit Agerpres.ro.
Liderul de la Kiev a abordat acest subiect şi într-o conversaţie telefonică cu preşedintele francez Emmanuel Macron.
Volodimir Zelenski doreşte o aderare accelerată la alianţa militară occidentală. O condiţie prealabilă pentru aderarea la NATO este însă ca ţara candidată să nu fie implicată în conflicte internaţionale şi dispute privind frontierele.
Ucraina a fost invadată de Rusia în februarie anul trecut şi de atunci continuă să se apere.
Principalul motiv al invadării de către Rusia a fost trecerea Ucrainei din sfera ei de influenţă către cea a Occidentului şi posibilitatea de a adera la NATO.
Preşedintele Ucrainei a comemorat vineri victimele atacului rusesc cu rachete asupra oraşului Sloviansk, situat în estul ţării. Potrivit datelor oficiale disponibile sâmbătă seara, cel puţin 11 civili au fost ucişi, inclusiv un copil de doi ani, iar căutarea persoanelor dispărute continuă.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!