Azi se împlinesc cinci ani de la tragedia din Colectiv, în care 65 de tineri au murit și alți zeci își trăiesc viața în chinuri greu de imaginat. La cinci ani de la incendiu, nu avem încă vinovați pedepsiți.
În 30 octombrie 2020 se împlinesc 5 ani de la tragedia din clubul bucureştean Colectiv. În urma incendiului, au murit la faţa locului 26 de persoane, iar apoi mulţi dintre răniţii internaţi, numărul victimelor ajungând atunci la 64. Printre cei care şi-au pierdut viaţa în urma tragediei erau artişti, fotografi, jurnalişti, olimpici şi studenţi. Ulterior, la un şi 9 luni după tragedie, un alt tânăr a murit, ridicând bilanţul total la 65.
Vineri, președintele Klaus Iohannis va promulga legea prin care statul român decontează pe viață tratamentul victimelor din tragedia de la Colectiv.
Anul 2020 este primul an în care se comemorează tragedia, 30 octombrie fiind decretată „Ziua pacientului cu arsuri”.
Autoritățile se scuză și acum și spun că nicio țară europeană nu ar putea face față unui eveniment similar. România a încercat să repare „sistemul”, iar astăzi numărul paturilor pentru marii arși s-a dublat. Insuficient, însă, în cazul unui incendiu cu victime multiple.
Cu puțin timp înainte de a se împlini patru ani de la tragedia care a luat zeci de vieți în „Clubul Morții”, au fost inaugurate la Iași și Timișoara Centrele pentru Arși. S-a ajuns, în România, la 23 paturi de mari arşi adulți şi 10 paturi la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitală, pentru copii.
Din octombrie 2015, de la tragedia din clubul Colectiv și până în prezent, au curs demisiile la nivel înalt, rețineri, modificările legislative, trimiterile în judecată. Supraviețuitorii și părinții tinerilor morți nu au uitat niciun moment scurs de atunci și sunt revoltați că nu există un vinovat pedepsit.
Instanța s-a pronunțat doar în primă instanță, când Tribunalul București l-a condamnat pe fostul primar al Primăriei Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, la opt ani şi şase luni. Foştii patroni ai clubului Colectiv au primit, în primă instanţă, pedepse de câte 11 ani şi opt luni de închisoare. Este vorba despre George Anastasescu Costin Mincu şi despre Paul Gancea. Conform deciziei, fosta angajată a Primăriei Sectorului 4, Aurelia Iofciu, a fost condamnată la opt ani de închisoare cu executare. Pedepse cu închisoare au primit şi administratorul firmei de artificii, Daniela Niţă, condamnată la 12 ani şi opt luni, pirotehnisul Zaharia Viorel, condamnat la nouă ani şi opt luni în spatele gratiilor, pirotehnistul Moise Marian, condamnat la 10 ani, patronul firmei de artificii, Cristian Niţă, la trei ani şi jumătate de închisoare. Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au decis ca închisoare să facă şi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei, ambii primind pedepse de câte nouă ani şi două luni. Fostele angajate ale Primăriei Sectorului 4, Larisa Ganea şi Ramona Moţoc au primit pedepse cu închisoare de şapte, respectiv trei ani.
De asemenea, condamnaţii au fost obligaţi să plătească daune morale uriaşe victimelor, de peste 42 de milioane de euro, cea mai mare sumă acordată fiind 500.000 de euro, în câteva cazuri.
Eugen Iancu, tatăl unui tânăr care a murit în incendiul de la Colectiv, a primit daune morale 250.000 euro şi 15.000 lei daune materiale. La ultimul termen, Eugen Iancu a cerut daune în valoare de 40 de milioane de euro.
La rândul său, Andrei Găluţ, solistul trupei Goodbye to Gravity, singurul supravieţuitor din formaţie, a primit 400.000 euro daune morale şi 60.000 lei daune materiale. La ultimul termen de la tribunal, el a solicitat 8 milioane de euro.
Magistraţii de la Tribunalul Municipiului Bucureşti au stabilit ca, pe lângă pedepsele cu închisoarea, cei care se fac vinovaţi de incendiul de la Colectiv să plătească şi cheltuielile de spitalizare ale persoanelor decedate, precum şi cele referitoare la persoanele vătămate în deflagraţie.
Decizia magistraţilor nu este definitivă, astfel că la cinci ani de la tragedie, vinoații nu sunt încă pedepsiți. Mai mult, primarul Cristian Popescu Piedone a candidat din nou și câștigat votul bucureștenilor la Sectorul 5.
Filmul tragediei din urmă cu 5 ani:
30 octombrie 2015, Goodbye to Gravity a urcat pe scenă și început să cânte în fața a sute de tineri.
La ora 22:02:01, la câteva secunde după începerea concertului, în partea dreaptă a imaginii se observă cum artificiile montate pe stâlpul schelei tehnice ce deserveşte scena sunt aprinse pentru prima dată. Acestea ard timp de 13 secunde, iar scânteile rezultate în urma arderii sunt orientate direct către stâlpul de susţinere al imobilului situat în partea stângă lângă scenă.
La ora 22:32:00, se observă cum se aprind artificiile montate pe un suport situat lângă stâlpul schelei tehnice ce deserveşte scena. Acestea ard timp de 16 secunde, iar scânteile rezultate în urma arderii sunt orientate direct către stâlpul de susţinere al imobilului, situat în partea stângă în imediata apropiere a scenei.
La ora 22:32:16, imediat după ce artificiile s-au stins, se observă cum spaţiul dintre stâlpul de susţinere al imobilului şi scenă rămâne în continuare luminat, iar lumina creşte foarte repede în intensitate acoperind o suprafaţa tot mai mare.
La ora 22:32:26 se observă, de fapt, cum tavanul situat între stâlpul de susţinere al imobilului şi scenă arde, iar din acesta încep să cadă bucăţi incandescente.
La ora 22:32:35 suprafaţa tavanului care arde creşte foarte repede, flacara devine violentă, iar primele persoane se îndreaptă spre ieşire. Mai departe, suprafaţa tavanului cuprinsă de flăcări creşte extrem de repede, iar în aproximativ un minut de la iniţiere focul ajunge în dreptul camerei de supraveghere nr. 2, care este montată pe stâlpul de susţinere al imobilului situat diametral opus faţă de locul de unde a început incendiul.
La ora 22:33:01, se observă că în interiorul clubului se află un număr mare de persoane care sunt strânse în jurul spaţiului deschis de unde se face accesul în holul de unde se iese afară din club. Imediat, fumul devine foarte dens cuprinzând întregul club.
31 octombrie 2015 ora 3:40 - Parchetul Tribunalului Bucureşti anchetează cauzele incendiului de la Clubul Colectiv, soldat cu 27 de morţi şi aproximativ 200 de răniţi, urmând să facă cercetări pentru ucidere din culpă şi apoi să stabilească cine ar fi vinovaţii pentru această tragedie.
31 octombrie 2015 – 27 de persoane moarte.
31 octombrie 2015 - Cristian Popescu Piedone spune că nu are ce să-și reproșeze și că din punctul de vedere al primăriei Clubul Colectiv, unde s-a produs tragedia în care 27 de oameni au murit, iar aproximativ 200 au fost răniți, a funcționat legal.
1 noiembrie 2015 – Numărul morților a ajuns la 30.
2 noiembrie 2015 – Numărul morților a ajuns la 31.
2 noiembrie 2015 - Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a venit la locul tragediei petrecute vineri în Capitală, unde a depus flori şi a aprins lumânări în memoria victimelor.
3 noiembrie 2015 – Numărul morților a ajuns la 32.
4 noiembrie 2015 - Premierul Victor Ponta a declarat că îşi depune mandatul şi că speră că demisia guvernului său satisface cerinţele oamenilor care au fost în stradă şi a adăugat că este nevoie de soluţii raţionale.
4 noiembrie 2015 - Cristian Popescu Piedone a anunţat că demisionează din funcţia de primar al Sectorului 4 şi spune că îşi asumă vina morală pentru tragedia din clubul Colectiv, iar pentru vina legală, lasă justiţia să se pronunţe, menţionând, în finalul comunicatului, că este „de profesie om".
4 noiembrie 2015 - Peste 30.000 de oameni au protestat în Piața Universității, oamenii fluturând steaguri, fluierând din fluiere și vuvuzele, scandând și afișând mesaje împotriva corupției și clasei politice.
6 noiembrie 2015 - Fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone a fost pus sub acuzare, de DNA, în dosarul în care se fac cercetări pentru abuz în serviciu legat de emiterea autorizației de funcţionare a clubului Colectiv.
7 noiembrie 2015 – numărul morților a ajuns la 35.
7 noiembrie 2015 - Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă a fostului primar Cristian Popescu Piedone şi a două angajate de la Primăria Sectorului 4, în dosarul în care sunt acuzaţi de abuz în serviciu și fals intelectual în legătură cu autorizarea clubului Colectiv.
8 noiembrie 2015 – Numărul morților a ajuns la 43.
9 noiembrie 2015 - Antonina Radu şi Petrică George Matei, angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, care au făcut controale în Colectiv, au fost reţinuţi de procurorii DNA în dosarul privind eliberarea avizelor pentru clubul din Capitală.
9 noiembrie 2015 - Numărul morților a ajuns la 46.
11 noiembrie 2015 - Alexandru Pascu, basistul trupei Goodbye to Gravity, rănit în incendiul din clubul Colectiv, a murit în ziua în care a fost transferat în Franța de la Spitalul Floreasca din Capitală.
12 noiembrie 2015 - Bilantul mortilor -53. Mădălina Strugaru, prietena solistului Goodbye to Gravity, Andrei Găluț și alt tânăr.
12 noiembrie 2015 - Numărul morților a ajuns la 54. Claudiu Bogdan Istrate (22 de ani) - era internat la Bagdasar Arseni în stare gravă, intubat, având arsuri pe corp şi arsuri de căi respiratorii.
13 noiembrie 2015 - Numărul morților a ajuns la 55 - Loredana Dărescu a murit, vineri, în spitalul din Germania unde fusese transferată.
14 noiembrie 2015 - Antoninie Radu, căpitanul ISU care a făcut controale în Colectiv, a fost arestat preventiv de Curtea Militară de Apel.
16 noiembrie 2015 - Numărul morților a ajuns la 56. O tânără în vârstă de 18 ani a murit la Spitalul Sfantul Ioan.
19 noiembrie 2015 - Numărul morților a ajuns la 57. O altă tânără a murit la Spitalul de Arşi din Capitală - Ana Albu, în vârstă de 30 de ani.
20 noiembrie 2015 - Numărul morților a ajuns la 58. O altă tânără la o clinică din Germania, unde a fost transferată de la un spital din Capitală.
21 noiembrie 2015 - Numărul morților a ajuns la 59. Tânărul care a decedat se numeşte Alexandru Mihai Iancu, avea 22 de ani.
22 noiembrie 2015 - Numărul morților a ajuns la 60. Tânărul care a decedat se numea Alexandru Hogea, avea 19 ani şi era printre răniţii din clubul Colectiv care au ajuns în spitale din străinătate, el fiind internat într-o clinică din Viena.
25 noeiembrie 2015 - Șefii ISU Bucureşti-Ilfov au fost suspendaţi din funcţii, la aproape o lună de la tragedia din Colectiv, la ISU fiind făcute verificări privind faptul că nu a făcut controale la Fabrica Pionierul şi la club, deşi ştia că va fi organizat un eveniment cu public numeros.
30 noiembrie 2015 - Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone, cercetat pentru abuz în serviciu în cazul tragediei de la Clubul Colectiv, a anunţat că se retrage din viaţa politică şi a afirmat că speră că va fi succedat de un primar care să continue proiectele sale.
3 decembrie 2015 - Narcis Hogea, tatăl celei de-a 60-a persoane decedate în urma incendiului din Colectiv - Alex Hogea, care a murit la 19 ani -, spune că lista victimelor acestei tragedii este una a durerii, provocată fie de focul din club, fie de corupţia şi orgoliul prostesc de care oamenii pot fi uneori capabili.
9 decembrie 2015 - Premierul Marii Britanii, David Cameron, care se află în prima sa vizită în România, a ajuns la clubul Colectiv, la 40 de zile de la incendiu.
14 decembrie 2015 - Numărul morților - 61. Este vorba despre o tânără de 36 de ani, care fusese transferată de la Spitalul Bagdasar Arseni la o clinică din Germania.
15 decembrie 2015 - Bilanțul tragediei a ajuns la 62 de morți. Este vorba despre o tânără de 24 de ani care se afla în stare critică de la început, la Secția de Terapie Intensivă, având arsuri grave pe o mare suprafață a corpului.
16 decembrie 2015 - Președintele Klaus Iohannis a afirmat, în plenul Parlamentului, unde își prezintă bilanțul la un an de la preluarea mandatului, că „cea mai tragică lecție a anului 2015 se numește Colectiv”, arătând că aceasta a scos la iveală problemele multor sisteme, iar „corupția ucide” este „concluzia dură”.
22 decembrie 2015 - Un bărbat, victima a incendiului, şi-a pierdut viaţa într-un spital din Marea Britanie, numărul persoanelor decedate în această tragedie ajungând astfel la 63.
14 martie 2016 - Un tânăr în vârstă de 21 de ani a murit la Spitalul Floreasca din Capitală. Decesul tânărului a survenit la aproape 5 luni de la tragedia din Colectiv, fiind a 64-a persoană care a murit din cauza leziunilor grave provocate de incendiu.
28 aprilie 2016 -Procurorii de la Parchetul General au trimis în judecată dosarul „Colectiv", patronii clubului și reprezentanţi ai firmei de la care proveneau artificiile folosite în Colectiv, urmând să fie judecați de magistrații de la Judecătoria Sectorului 4.
5 mai 2016 - Rudele decedaților și răniții din Colectiv s-au constituit părți civile în dosarul penal, aceștia cerând, în total, despăgubiri de aproape 30 de milioane de euro.
30 octombrie 2016 - sociația Colectiv GTG 3010 a inaugurat monumentul ridicat în amintirea celor 64 de tineri decedați în urma incendiului, acesta fiind amplasat în piațeta din faţa fostului club.
30 octombrie 2016 - este 5.000 de oameni au ajuns la sediul clubului Colectiv. Cei prezenţi au adus flori şi au aprins lumânări în memoria celor care au decedat în urma incendiului.
29 decembrie 2016 - Judecătorii au respins cererile inculpaților și au decis că judecata în procesul Colectiv poate începe.
29 iulie 2017 - Asociaţia Colectiv anunţă încă un deces: Numărul victimelor după tragedia din Colectiv creşte. „65! Numărul victimelor după tragedia din Colectiv creşte. Dumnezeu să te odihnească, Răzvan!”, este mesajul postat pe pagina Asociaţiei Colectiv. Tânărul s-a sinucis.
21 ianuarie 2018 - A intrat în vigoare Legea nr.28/2018 pentru completarea Legii nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor. Conform acestei legi, patronii obiectivelor publice, a restaurantelor și cluburilor fără autorizație de securitate la incendiu au obligația să realizeze și să amplaseze panouri de înștiințare în dreptul intrărilor în spațiile respective, cu următorul conținut, tipărit cu litere de tipar cu dimensiuni de minimum 2,5 cm, de culoare roșie, pe fundal alb: «Acest spațiu funcționează fără autorizație de securitate la incendiu».
18 iunie 2018 - Parchetul General extinde ancheta în dosarul Colectiv și investighează modul în care autoritățile au intervenit și au îngrijit victimele imediat după tragedie, luni dimineața fiind audiate patru persoane. Ancheta este extinsă în urma plângerilor penale depuse de părinți și victime.
14 august 2018 - Marian Moise, pirotehnistul care a montat artificiile în clubul Colectiv, artificierul Viorel Zaharia, patronii clubului George Alin Anastasescu, Paul Cătălin Gancea şi Costin Mincu, dar şi patroana firmei care a livrat artificiile au fost trimiși în judecată într-un dosar disjuns din Colectiv.
3 septembrie - Judecătorul din dosar, Valeriu Mihail Terceanu, s-a pensionat, iar victimele și familia celor decedați se temeau că dosarul, care oricum înainta cu dificultate, va fi reluat de la zero.
22 octombrie 2018 - Judecătorul Mihai Bălănescu a fost repartizat să judece dosarul Colectiv.
30 septembrie 2019 - Victimele Colectiv cer decontarea pe viață a tratamentelor de care au nevoie după incendiu. Răniții spun că trupurile lor nu s-au refăcut după rănile suferite în urma incendiului și necesită îngrijiri întreaga viață, solicitând autorităților statului asigurarea de „sprijin pe viață, prin plata tuturor tratamentelor, intervențiilor chirurgicale, procedurilor de recuperare”.
25 octombrie 2019 - Judecătorii au permis jurnaliștilor, pentru prima dată, să vadă ce este dincolo de ușile închise, după 4 ani de la incendiu. Încă se văd urme de mâini la ieșire, încercuite de criminaliști. Pe jos zace tot ce nu a ajutat anchetei, iar în aer plutește cenușa. Pe scenă sunt haine aruncate, cu urme de fum. Pe masă mai sunt pahare, un flyer cu „Goodbye to gravity” și un bilet la loto pe jumătate ars.
29 octombrie 2019 - Parchetul Militar anunță că a început cercetările in rem în dosarul Colectiv, după apariția imaginilor care surprind primele momente ale intervenției. Se fac cercetări inclusiv pentru profanare de cadavre, după ce un militar sar fi adresat cuvinte injurioase cu privire la o persoană decedată. De asemenea, procurorii militari fac cercetări și pentru sustragere sau distrugere de probe, cu privire la faptul că filmarea cu primele momente ale intervenției au apărut abia după aproape patru ani.
16 decembrie 2019 – Condamnări în primă instanță la Tribunalul București: Cristian Popescu Piedone – 8 ani și șase luni, patronii clubului, George Anastasescu Costin Mincu şi Paul Gancea – 11 ani și 8 luni, Aurelia Iofciu, fostă angajată a Primăriei Sectorului 4 – 8 ani, Daniela Niţă, administratorul firmei de artificii – 12 ani, pirotehnisul Zaharia Viorel – 9 ani și 8 luni, pirotehnistul Moise Marian – 10 ani, Cristian Niță, patronul firmei de artificii – 3 ani și 6 luni, Antonina Radu şi George Petrică Matei, de la ISU – 9 ani și 2 luni, Larisa Ganea, angajată a Primăriei Sectorului 4 – 7 ani şi Ramona Moţoc, angajată a Primăriei Capitalei – 3 ani.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!