Erika Isac, interpreta piesei „Macarena”, cea care a stârnit numeroase reacții în mediul online, a oferit primul interviu, mărturisind că lansarea acestei piese nu a fost „o strategie de marketing”.
În vârstă de 24 de ani, Erika Isac a participat la mai multe emisiuni TV, iar de curând a lansat piesa „Macarena”, o piesă-manifest care a stârnit un val de comentarii printre români, împărțindu-i în două tabere.
Potrivit Pagina de Media, tânăra a declarat că nu a avut nicio așteptare când a lansat această piesă, însă „considera că este nevoie de așa ceva pe piață”.
„Ce am vrut să transmit prin Macarena nu a fost nimic mai mult decât ştirile pe care le văd la televizor şi tot ce se întâmplă în jurul nostru de foarte mulţi ani.
Am încercat să expun în versuri realitatea abuzurilor şi realitatea victimelor cu care se confruntă, din păcate, toată lumea. Şi mi-am dorit să se facă auzit un astfel de mesaj, pentru că e foarte importantă siguranţa femeilor”, a spus ea într-un interviu pentru sursa menționată mai sus.
De asemenea, ea a explicat și care a fost motivul pentru care a folosit un limbaj licențios în piesă: „Vorbesc dur în viaţa de zi cu zi. Bineînţeles nu înjur la fiecare pas sau seva de genul. Dar cred că este cazul să acceptăm că toţi avem un limbaj licenţios la ordinea zilei de foarte multe ori şi pur şi simplu am vrut ca piesa să fiu reală aşa cum sunt eu, şi să să evidenţieze cumva furia pe care am avut-oscriind piesa asta şi lansând-o.
De fapt nu sunt decât vocile victimelor de-a lungul anilor. Pur şi simplu. Iar dacă vorbeşti cu o victimă nu va lăsa capul în jos, probabil va fi plină de furie.
Eu asta mi-am dorit, iar limbajul licenţios aici vine iarăşi din dublul standard pe care îl urăsc din tot sufletul meu. Deci oricine care a comentat legat de limbajul meu ar fi bine să nu fi ascultat niciodată Paraziţii, B.UG Mafia, Snoop Dog, etc.”
Cine este Mirel din Turnu Măgurele din piesa Erikăi Isac
Întrebată cine este Mirel din Turnu Măgurele din piesa care a stârnit vâlvă pe internet, ea a mărturisit: „Mirel din Turnu Măgurele e genul care are păreri despre orice (...), care atunci când scoate Erika Isac Macarena este, nu ştiu, practică sportul datul cu părerea pentru că el ştie, este expert în feminism şi misandrism, şi misoginism, genul ăsta”, a spus Erika într-un interviu pentru Paginademedia.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!