Cătălin Crișan, care a trecut deja prin două divorțuri, s-a despărțit și de Camelia, femeia cu care a avut o relație de mai bine de doi ani și care i-a fost alături în cele mai dificile momente din viață.
Cei doi s-au cunoscut prin intermediul unui prieten comun și au susținut că a fost dragoste la prima vedere, însă acum, la mai bine de doi ani de când au decis să-și acorde o șansă, au pornit pe drumuri separate.
Anunțul separării a fost făcut chiar de Cătălin Crișan, care nu a oferit, însă, detalii privin motivele separării.
„M-am despărțit de prietena mea și așadar…Sunt singur..! Viața merge mai departe… Vă iubesc pe toți și vă mulțumesc!”, a fost mesajul transmis de Cătălin Crișan.
Declarația lui vine la un an de când Cătălin Crișan își declara public iubirea pentru Camelia, aceasta fiindu-i aproape atunci când a trecut prin momente delicate, fiind operat de hernie de disc.
„Este partenera mea de viață, împlinim un an. (…) Camelia o cheamă. (…) Important este că au fost cele două săptămâni înainte de operație – cele mai grele din viața mea, cele mai dureroase. Noi, practic, aveam vreo 7 luni de când ne cunoșteam. M-a ajutat extrem de mult, cu sufletul și la propriu. La un moment dat nu mai puteam să mă mișc deloc. A fost un calvar și pentru ea și pentru mine. Dormeam adunat 20 – 25 de minute în fiecare noapte”, spunea Cătălin Crișan în urmă cu un an, potrivit Libertatea.
Cătălin Crișan a fost căsătorit de două, prima dată cu Lucia Bubulac (62 de ani), din 1995 până în 2009, și a doua oară cu Ioana Alina Cupșa, medic dermatolog, din 2011 până în 2013. Alături de prima soție, cântărețul are doi copii, o fiică și un fiu, Daria și Raris.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!