Până la sfârșitul lunii august porțiunile de dig distruse de apă în timpul ploilor abundente din iunie vor fi refăcute în zona Pohalma, anunță Administrația Bazinală de Apă Banat, scrie expressdebanat.ro.
Utilajele Administrației Bazinale de Apă Banat au fost aduse la Lugoj. Lucrările au început astăzi, odată cu prima etapă, când vor fi curățate resturile rămase în urma retragerii apelor. Vor urma apoi săpăturile necesare fundației și închiderea sectoarelor distruse. Autoritățile estimează că în decurs de o lună breșele din dig de la Pohalma vor fi închise.
Deși a trecut o lună de la prăpădul provocat de ape, dinspre Guvern abia acum exista promisiunea că vor fi alocați bani pentru reparații. Proiectul de finanțare va fi aprobat în viitoarea ședință a executivului, spun autoritățile locale.
Vă reamintim că în luna iunie Timișul a înregistrat un nivel istoric, cu 13 cm mai mare decât la inundațiile din 2005. În trei ore, forța apelor a erodat malul de pământ, iar ferma de la Pohalma a fost complet inundată, autoritățile evacuând 22 de persoane.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!