Un licean în vârstă de 17 ani dintr-o comună din judeţul Vaslui a fost reţinut, iar apoi plasat sub control judiciar după ce l-a agresat în repetate rânduri pe un alt tânăr care învaţă în aceeaşi şcoală. Una dintre agresiuni a avut loc în incinta liceului. În acelaşi dosar sunt cercetaţi în stare de libertate, alţi doi adolescenţi, consideraţi complici ai agresorului.
Tânărul în vârstă de 17 ani, din comuna Rafaila, judeţul Vaslui, este inculpat pentru comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce l-a lovit în mai multe rânduri pe un alt tânăr de vârsta lui, care îi este şi coleg de liceu.
”În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, la data de 7 aprilie 2024, la ora 15.00, în localitatea Rafaila, pe fondul unui conflict spontan, tânărul cercetat ar fi agresat persoana vătămată, un tânăr de 17 ani, din Negreşti, lovind-o cu pumnii şi picioarele. Ulterior, la data de 9 aprilie 2024, aflat în curtea unităţii de învăţământ pe care o frecventează, în timpul unei pauze, tânărul cercetat ar fi tulburat ordinea şi liniştea publică, provocând scandal, şi ar fi lovit, din nou, persoana vătămată”, transmite, sâmbătă, Poliţia judeţeană Vaslui, potrivit News.ro.
În ziua de 18 aprilie 2024, ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii din Negreşti l-au reţinut, pentru o perioadă de 24 de ore pe agresor. Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unei măsuri preventive, faţă de acesta fiind luată măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.
”Alţi doi minori, în vârstă de 15, respectiv 16 ani, sunt cercetaţi, în stare de libertate, pentru participarea la infracţiunile cercetate.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti din Negreşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţii infracţionale a tuturor persoanelor implicate în săvârşirea faptelor cercetate”, precizează sursa citată.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!