Austria va vota în favoarea Laurei Codruța Kovesi pentru șefia Parchetului European, spune Josef Moser, ministrul austriac de Justiție, prezent la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne
Un anunt similar a venit ieri si din partea lui Gunther Krichbaum, președintele comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag-ul german.
„Nu am venit să ascultăm platitudini formal-juridice. Știm foarte bine cum s-a ajuns până la sentința Curții Constituționale în privința demiterii doamnei Kovesi. Sunt convins că nu-i va conveni domnului Toader să o vadă pe pe o poziție și mai influentă, la nivel european. Doamna Kövesi a exercitat foarte bine misiunea de conducere a Parchetului Anticorupție, este respectată internațional, are o reputație foarte bună în Europa, îi este recunoscut curajul și a riscat foarte mult. Este foarte potrivită pentru șefia Parchetului European. Și mi-aș dori ca Guvernul României să îi fie alături.”, a declarat Gunther Krichbaum.
La reuniunea informală care are loc la Palatul Parlamentului, participă miniștrii de Justiție din Uniunea Europeană, comisarul european pentru Justiție, dar și experți în justiție din statele membre ale Uniunii.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!