Acum la Digi FM JAMES BLUNT - 1973

Avertizări noi de la meteorologi Alertele se mențin până vineri seara

Vremea

Meteorologii au anunțat miercuri că ploile torențiale și vijeliile se vor menține în cea mai mare parte a țării până vineri seară, la ora 23.00. De asemenea, a fost emisă o avertizare cod galben pentru 25 de județe, unde se vor acumula cantități de apă însemnate, potrivit hotnews.ro.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, de miercuri de la ora 10.00, până vineri la ora 23.00, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi perioade cu ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină. În interval scurt de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15-25 de litri pe metru pătrat, iar pe arii restrânse 35-40 de litri pe metru pătrat. Fenomenele vor fi mai frecvente în timpul după amiezelor.

De asemenea, meteorologii au emis o avertizare cod galben care va fi în vigoare miercuri, până la ora 23.00, în Banat, Crişana, vestul şi sud vestul Transilvaniei, nordul Olteniei, vestul şi nordul Moldovei, nordul şi estul Munteniei, precum şi în zonele de munte. Sunt vizate 25 de județe.

Vor fi ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 de litri pe metru pătrat şi pe arii restrânse 35 – 50 de litri pe metru pătrat.

În Capitală, miercuri şi joi vremea va fi instabilă.

Miercuri, mai ales după-amiaza şi seara, vor fi intervale cu ploi torenţiale, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 24-26 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 15 grade.

Joi, cerul va fi variabil, cu unele înnorări mai ales spre seara, când vor fi condiţii pentru ploi de scurtă durată, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Temperatura maximă va fi de 27-28 de grade, iar cea minimă de 14-16 grade.

Și vineri vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, îndeosebi spre seară, când probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va fi mai ridicată. Temperatura maximă va fi de 29-30 de grade, iar cea minimă de 16-18 grade.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
primavara, cuplu la plimbare prin parc
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni, în toate zonele țării
Calorifer
Căldura în București începe să se oprească definitiv. Anunțul făcut de Termoenergetica
Vreme însorită, caldă, soare, vară, primăvară, parc, relaxare, natură
Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în minivacanţa de 1 Mai
Șoferii din Iași, „vânați” din elicopter în minivacanța de Paște/ Foto: Captură video
Șoferii din Iași, „vânați” din elicopter în minivacanța de Paște. Zeci de permise au fost deja...
Te-ar putea interesa și
nori
Vreme caldă, cer temporar noros şi ploi slabe, joi şi vineri în Bucureşti
A,People,Is,Fighting,With,An,Umbrella,In,The,Wind.
Cod galben de vânt puternic, până joi seară, în zece judeţe din țară. Cum va fi vremea în...
Vreme/ Shutterstock
Temperaturi peste cele obișnuite, în următoarele patru săptămâni. Care sunt zonele în care...
Inundații în Lanzarote
Ploile au lovit din nou Spania. Inundații în Tenerife și Lanzarote
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Mihai Rotaru a descris într-un singur cuvânt mandatul lui Mirel Rădoi la Universitatea Craiova
Mihai Rotaru a descris într-un singur cuvânt mandatul lui Mirel Rădoi la...
PeRoz Fran Drescher, sinceritate și declarații fără perdea. Recunoaște că are "prieteni cu beneficii": "Sunt Fran Drescher! Ce credeți?!"
Fran Drescher, sinceritate și declarații fără perdea. Recunoaște că are...
Film Now Kristen Stewart s-a căsătorit cu iubita ei, Dylan Meyer, într-o ceremonie discretă în casa lor. Cine e soția actriței din Twilight
Kristen Stewart s-a căsătorit cu iubita ei, Dylan Meyer, într-o ceremonie...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Fiul lui Yoko Ono și al lui John Lennon, despre iubirea părinților lui: "Când tata a murit, mama și-a tăiat părul. Nu a trecut peste"
Fiul lui Yoko Ono și al lui John Lennon, despre iubirea părinților lui...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
papa francisc
Testamentul papei Francisc. Și-a dorit un mormânt "în pământ, simplu, fără decorațiuni", cu o...
papa francisc
Cauza morții papei Francisc, anunțată oficial de Vatican. Intrase în comă înainte să se stingă
Papa Francisc
Cele 10 sfaturi ale papei Francisc pentru o viață cu sens, pace și bucurie
Papa Francisc și verișoara lui, Carla Rabezzana
Verișoara de 93 de ani a papei Francisc, după moartea acestuia: "Sunt extrem de îndurerată"...