Un bărbat a fost reţinut de procurorii DNA Iaşi după ce ar fi cerut unei persoane 90.000 de euro pentru a-l determina pe primarul unei comune din judeţ să îi concesioneze acesteia un teren pentru un abator. El a fost prins în flagrant delict când primea 30.000 de euro, ca primă tranşă.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând din 17 iunie, a inculpatului Ţ.F. pentru trafic de influenţă.
”În perioada 18 mai - 17 iunie 2024, inculpatul Ţ.F., direct sau prin intermediar, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 90.000 euro, ulterior aceasta fiind diminuată la 80.000 euro, pentru a-şi trafica presupusa influenţă pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra primarului unei comune de pe raza judeţului Iaşi şi că-l va determina pe acesta să-i concesioneze martorului o suprafaţă de teren in vederea edificării unui abator/fermă de animale. De asemenea, inculpatul i-ar mai fi promis persoanei respective că-i va determina pe funcţionarii unor instituţii publice cu atribuţii de avizare, autorizare şi control să îndeplinească/să urgenteze acte ce intrau în atribuţiile de serviciu în scopul emiterii autorizaţiilor necesare realizării obiectivului menţionat mai sus”, arată, marţi, DNA, într-un comunicat de presă, potrivit News.ro.
În acest context, inculpatul a primit, luni, de la persoana respectivă o primă tranşă, în cuantum de 30.000 euro, din suma pretinsă iniţial, fiind constatată infracţiunea flagrantă.
Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Marţi, el urmează să fie prezentat Tribunalului Iaşi, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie şi din partea Brigăzii de Operaţiuni Speciale Iaşi.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!