Billie Eilish revine pe scenă. Cântăreaţa în vârstă de 22 de ani tocmai a anunţat lansarea celui de-al treilea album al său, „Hit Me Hard and Soft”, care va fi lansat în 17 mai. Tracklistul şi coperta au fost deja dezvăluite. În timpul unei apariţii surpriză la Coachella, Billie Eilish a profitat de ocazie pentru a cânta câteva fragmente de piese pentru fani. Următorul turneu al vedetei americane a fost anunţat câteva zile mai târziu.
Pentru a marca noul album, Billie Eilish va susţine concerte în întreaga lume. În total, „Hit Me Hard and Soft Tour” include deja peste optzeci de date, relatează News.ro.
Acesta va începe la 29 septembrie, în Quebec City, şi se va încheia aproape un an mai târziu, în 27 iulie 2025, la Dublin. Ea va susţine o serie de concerte în America de Nord şi Australia. Cântăreaţa va face un ocol în Europa, în special la Paris, unde va concerta de două ori, în 10 şi 11 iunie 2025, la Accor Arena din Bercy.
Billie Eilish este o artistă din noua generaţie care impresionează, pentru că, la doar 21 de ani, are o carieră foarte bogată. Ea a cântat deja pe coloana sonoră a unui film cu James Bond, ceea ce pentru mulţi oameni reprezintă încununarea unei cariere.
Citește și: Billie Eilish, pe scena de Glastonbury: „O zi foarte, foarte neagră pentru femeile din SUA”
Anul trecut, cântăreaţa a contribuit, de asemenea, la coloana sonoră a filmului „Barbie” al Gretei Gerwig. Melodia, intitulată „What Was I Made For?”, i-a adus două premii Grammy, un Oscar şi un Glob de Aur. „Nu m-am aşteptat niciodată la asta. Mă simt incredibil de norocoasă şi onorată”, a exclamat cântăreaţa la Dolby Theater din Hollywood, în martie. „Îţi mulţumesc Greta, te iubesc! Sunt atât de recunoscătoare pentru acest cântec şi pentru acest film şi pentru cum m-au făcut să mă simt”.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!