Jair Bolsonaro a semnat un ordin ca armata braziliană să fie trimisă pentru a ajuta la stingerea incendiilor de vegetație din Pădurea Amazoniană, a informat vineri guvernatorul statului brazilian Roraima, Antonio Denarium, relatează site-ul agenției Reuters.
Jair Bolsonaro este vizat de critici internaţionale din cauza incendiilor care afectează Pădurea Amazoniană. Liderul brazilian, considerat un politician populist, este acuzat că a relaxat reglementările, facilitând defrişările.
Deşi a recunoscut că Brazilia nu dispune de echipamentele necesare stingerii miilor de incendii de vegetaţie, Jair Bolsonaro a părut să respingă ofertele de ajutor străin. „Ţările care trimit bani aici nu o fac din filantropie. Vor să interfereze asupra suveranităţii noastre", a declarat Bolsonaro, citat de agenţia Reuters şi de publicaţia The Hill. Bolsonaro a anunţat că analizează posibilitatea mobilizării armatei pentru a stinge incendiile de vegetaţie.
„Amazonul este mai mare decât Europa, cum puteți combate incendiile criminale într-o asemenea zonă? Nu avem resursele necesare”, a declarat Bolsonaro, sugerând că incendiile de vegetație au fost provocate de ONG-uri, în semn de răzbunare pentru faptul că le-au fost tăiate fondurile.
În fața acestui dezastru fără precedent, președintele Bolsonaro are conturi de reglat cu ecologiștii.
Jair Bolsonaro - președintele Braziliei: „În ceea ce privește incendiile din Amazonia, am impresia că au fost puse de aceste ONG-uri, care ne-au cerut bani. Ce urmăresc ele? Să provoace probleme Braziliei. Au făcut un studiu mărunt despe regiunea "Triplu A" (coridorul ecologic Anzi - Atlantic - Amazon - n.r.)”.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Sursă foto: Hepta
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!