Dezbaterile pe marginea bugetului de stat pentru 2021 au avut loc, și de această dată, într-o atmosferă de circ. Au fost depuse peste 3.000 de amendamente, însă nu s-a adoptat nicio cheltuială suplimentară.
Premierul Florin Cîțu a fost huiduit de social-democrați, care au insistat că alocațiile trebuie crescute. Pentru a-și întări solicitarea, PSD-iștii au adus păpuși pe care i le-au pus prim-ministrului pe tribună.
Fără modestie vă spun că acest buget este cea mai importantă realizare. Este primul buget al unei guvernări de 4 ani. O să mă asigur că o să fie o guvernare de succes care o să se vadă printr-o viață mai bună pentru români. Vom reuși doar dacă rămânem uniți și ne concentrăm pe reformă și investiții. Bugetul are două elemente la care țin foarte mult. Începe reforma în toate cotloanele statului român. Oprim 30 de ani de furt PSD-ist din buget, din bani publici. A doua reprezintă o declarație fermă că drumul României este în Europa și niciunde altundeva și în NATO. Garantăm românilor reformă și securitate, a declarat Cîțu.
În timpul discursului, șeful Guvernului a fost întrerupt de parlamentari ai PSD care i-au pus pe tribună două păpuși în semn de protest pentru că nu au fost majorate alocațiile.
Probabil păpușile pe care le-ați adus sunt păpușile pe care le-ați manipulat și păpușile cu care i-ați confundat pe români și nu vă mai țineți de astfel de comportamente. Mă puneți în situația de a le cere chestorilor să reasigure ordinea în sală. Lăsați circul, a transmis președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!