Declarație tranșantă a președintelui ALDE în privința construcției de autostrăzi și drumuri: „În ultimii doi ani și jumătate nu s-a făcut nimic!”, spune Călin Popescu Tăriceanu, într-un interviu pentru Mediafax.
Nu există o direcție clară care să se fi dat și pe care să o urmeze. Așa se face că azi, când discutăm despre buget, observ un lucru și vă spun că am mari dezamăgiri: de la preluarea guvernării în ianuarie 2017, au fost câteva deziderate pe care și eu și alții le-am enunțat: să începem autostrada Ploiești-Comarnic-Brașov. Suntem la peste doi ani și jumătate și nu s-a întâmplat nimic. Am prevenit-o pe doamna premier că aceasta formulă de parteneriat public privat pe care a lansat-o la un moment dat nu poate să ducă la concretizarea acestui proiect. Îmi pare rău că am avut dreptate. Suntem azi exact cum eram în ianuarie 2017, a spus șeful Senatului.
Discut acum despre autostrada Pitești-Sibiu care face parte din Coridorul IV Pan-European. Este o bucată esențială care ar permite sudului României să se lege de Transilvania și de Vest, de Europa Centrală. Unde suntem astăzi? În același stadiu în care eram în 2017. Stăm blocați, nu se mișcă nimic. Am discutat despre drumul rapid Pitești-Craiova, esențial pentru industriile care se găsesc la Craiova, pentru uzina Ford, nu se întâmplă nimic, am discutat despre autostrada care să lege Moldova de Transilvania, la fel nu se întâmplă nimic, a mai adăugat Tăriceanu.
Liderul ALDE susține că, potrivit sondajelor, peste 70% din populație consideră că România merge într-o direcție greșită. În condițiile în care salariile și pensiile cresc, dar populația rămâne nemulțumită, trebuie verificat în altă parte care e cauza, insistă Tăriceanu.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!