Acum la Digi FM Nono Semen CARLA-S DREAMS - Te Rog

Cadavrul unui bărbat, găsit într-un canal betonat din Piteşti. Ce explicație au autoritățile

Vienna,,Austria,-,01,02,2021,-,Police,Operations,And
Credit foto: Shutterstock

Cadavrul unui bărbat de 59 de ani a fost găsit, vineri, într-un canal betonat din municipiul Piteşti, iar poliţiştii au demarat cercetările pentru a stabili cum a survenit decesul.

Poliţiştii piteşteni au fost sesizaţi vineri seara de către o persoană care a observat, într-un canal betonat, un bărbat decedat, potrivit Agerpres

„La locația indicată, poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind solicitat sprijinul pompierilor argeşeni pentru scoaterea trupului neînsufleţit”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Conform sursei citate, cercetările au fost preluate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti. În urma verificărilor s-a constatat că este vorba de un bărbat în vârstă de 59 de ani. Poliţiştii au mai transmis că a fost deschis un dosar penal, iar cauza decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării autopsiei medico-legale.

„Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei în cauză”, mai transmite IPJ Argeş.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Fondată în 1720, Caffè Florian este cea mai veche cafenea din lume care funcționează neîntrerupt, situată în Veneția, regiunea Veneto, Italia.
Cafenele istorice din Europa pe care trebuie să le vizitezi​
Papa Francisc
Papa Francisc și-a donat ultimii bani din contul personal pentru a-i...
coiful de aur de la cotofenesti
Doi suspecţi au fost arestaţi pentru furtul pieselor româneşti de la...
Pe aceeași temă
tren
Trei trenuri, nevoite să staţioneze după ce mecanicul unei locomotive a văzut un cadavru pe...
Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:112,Emergency,Number,On,A,Fire,Fighter
Incendiu într-un complex de servicii pentru copii cu dizabilități din Pitești. Peste o sută de...
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
O femeie însoţită de două fete, agresată în apropierea gării din Piteşti de o persoană fără...
politia-masina-3-2
Scandal între doi bărbaţi, la ieşirea dintr-o sală de jocuri de noroc din Piteşti. Unul dintre...
Te-ar putea interesa și
Urs/ Shutterstock
Avertizare RO-Alert în Pitești, după ce oamenii au semnalat prezența unui urs
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
Cadavrul unei femei, în stare de putrefacţie, descoperit pe un teren din Petroşani. Victima nu...
marian rădoacă
Un bărbat care a căzut într-un canal de colectare a apei, salvat de la înec de un pompier...
Crime Scene, Do Not Cross, pamblică de Poliție, omor, crimă, asasinat
Cadavrul unei femei, găsit îngropat în propria curte, după ce sora ei a semnalat că nu mai...
Partenerii noștri
Digi24 Cum vrea POT să folosească banii românilor: Alcool, bacșișuri pentru chelneri sau platouri cu gustări. AEP a sesizat Parchetul General
Cum vrea POT să folosească banii românilor: Alcool, bacșișuri pentru...
DigiSport Liga 2 | FC Voluntari - Csikszereda Live Video, 12:00, DGS 1. Echipele de start. Rezultatele de la pauză din play-out
Liga 2 | FC Voluntari - Csikszereda Live Video, 12:00, DGS 1. Echipele de...
PeRoz Ben Affleck spune că cei trei copii ai săi sunt „foarte duri” când vine vorba de filmele sale: „Nu se abțin”
Ben Affleck spune că cei trei copii ai săi sunt „foarte duri” când vine...
Film Now Ce reprezintă tatuajul pe care și l-a făcut Shiloh, fiica Angelinei Jolie. Adolescenta are o legătură uimitoare cu mama ei
Ce reprezintă tatuajul pe care și l-a făcut Shiloh, fiica Angelinei Jolie...
Digi World Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Stirile Kanal D O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un băiețel de 7 ani a murit
O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un...
ProFM Lady Gaga, cu mama și logodnicul la restaurant. Artista, pe tocuri imposibile, în pantaloni super scurți și mulați și cu geacă de piele
Lady Gaga, cu mama și logodnicul la restaurant. Artista, pe tocuri...
Digi Life De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba
De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
Tennis : Roland Garros 2024 - France - 07/06/2024
Jannik Sinner nu se aşteaptă la o revenire uşoară, după suspendarea pentru dopaj
Melania și Donald Trump la funeraliile Papei Francisc (3)
Melania Trump participă la funeraliile Papei Francisc chiar de ziua ei. Cum o va sărbători...
Accident in Vrancea
Un bărbat de 33 de ani a murit, după ce a adormit la volan şi a intrat într-o altă maşină...
American,Flag,Waving,In,The,Wind.
O fetiţă în vârstă de doi ani, cetăţean american, ar fi fost expulzată „fără niciun proces...