Acum la Digi FM Cetin Rasit CAMILA CABELLO - Liar(Beatmix)

Carmen Dan, replică pentru Klaus Iohannis: „Nu demisionez, nici imediat, nici imediat!”

Carmen Dan

Ministrul de Interne nu demisionează. Carmen Dan spune că cererea președintelui este nejustificată și nu se consideră vinovată de haosul de la alegerile de duminică, așa cum a acuzat-o Klaus Iohannis.

Cererea de demisie a ajuns deja o idee fixă pentru șeful statului, a subliniat ministrul într-o declarație de presă susținută în această seară, la sediul MAI. Carmen Dan a subliniat că, în țară, scrutinul s-a desfășurat în condiții normale, iar sesizările privind fraudarea votului s-au dovedit a fi false.

MAI a avut ca principală atribuție asigurarea în condiții de siguranță a alegerilor desfășurate în plan național. Adică în țară, de aceea e Minister de Interne. Are, oare, cineva probe sau indicii că votul din țară a fost fraudat? Dacă da, să înțelegem că PNL a câștigat niște alegeri fraudate? Toate datele centralizate în ziua votului arată că nu au existat situații în planul ordinii publice care să influențeze rezultatul votului, a declarat ministrul de Interne.

Dan a insistat și asupra numărului de secții de votare, care este mai mare decât la alegerile anterioare.

Guvernul nu a organizat mai puține secții în țară decât la alte alegeri și nici nu a înființat secții separate ascunse, așa cum specula propaganda dreptei, înainte încă să se adopte vreun act normativ. Au fost 18.730 de secții, în condițiile în care, în decembrie 2016, cele organizate de foștii tehnocrați, au fost 18.626, cu peste 100 de secții mai mult. Secțiile s-au organizat în aceleași locații tradiționale cunoscute de cetățeni, a mai spus ministrul.

La final, Carmen Dan i-a transmis președintelui Klaus Iohannis că nu va renunța la funcție, indiferent de riscuri: Nu e o surpriză că domnul președinte îmi cere demisia. E de notorietate această idee fixă a dânsului. Nu mă intimidează astfel de cereri urgente, nici chiar în situația în care acestea sunt dublate de riscul unor dosare penale. O demisie din funcție o voi depune numai atunci când partidul din care fac parte mi-o va cere. Am discutat cu doamna prim-ministru după ce am ascultat declarația președintelui și mă văd nevoită să îl dezamăgesc: nu îmi voi da demisia nici imediat, nici imediat!

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Papa Francisc în sicriu
Vaticanul a făcut publice primele poze cu papa Francisc în sicriu. Va...
Papa Francisc în România, în 2019
S-a stabilit data înmormântării papei Francisc
Femeie în ploaie, precipitații, frig
Instabilitate atmosferică marți și miercuri. Temperaturi ridicate...
Pe aceeași temă
2025-03-20-8359
Bogdan Peşchir, acuzat de corupere a alegătorilor în campania electorală a lui Călin...
Daniel Chelcea/ Foto: Facebook
Managerul Spitalului Judeţean Sibiu a demisionat din funcţie. Motivul: divergenţe de viziune...
Peter Marks/ Profimedia
SUA: Șeful departamentului de vaccinuri al FDA, forțat să demisioneze. Presa indică posibile...
Nicușor Dan
Nicuşor Dan: „De la prea mult sos picant, am dat şi răspunsuri neinspirate. Bineînţeles că nu...
Te-ar putea interesa și
Nicusor Dan
Nicuşor Dan l-ar lua consilier la Cotroceni pe Klaus Iohannis: „Are proaspete toate legăturile...
Klaus Iohannis
Au fost desecretizate costurile pentru zborurile preşedintelui Klaus Iohannis. Cât a costat...
2025-03-12-6712
Ponta, despre Colectiv: Mi-am dat demisia în speranţa că următorul Guvern va lua măsuri să...
Donald Trump Meets With Mark Rutte - Washington, United States - 13 Mar 2025
Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al...
Partenerii noștri
Digi24 Industria care se dezvoltă discret în Japonia: turismul sexual. Ce se întâmplă la Tokyo
Industria care se dezvoltă discret în Japonia: turismul sexual. Ce se...
DigiSport Scandal în Serie A, după decesul Papei Francisc. Lazio refuză să joace împotriva echipei lui Dan Șucu
Scandal în Serie A, după decesul Papei Francisc. Lazio refuză să joace...
PeRoz Prințul Harry „a luat o decizie catastrofală” după ce s-a căsătorit cu Meghan Markle. O organizație caritabilă rupe tăcerea
Prințul Harry „a luat o decizie catastrofală” după ce s-a căsătorit cu...
Film Now Ce s-a întâmplat cu adevărat pe platourile filmelor „Jocurile Foamei”. Scena pe care Jennifer Lawrence o regretă și azi
Ce s-a întâmplat cu adevărat pe platourile filmelor „Jocurile Foamei”...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Jennifer Lopez, Barbie la Formula 1. În costum roz din latex, lipit de piele, care i-a accentuat formele voluptoase
Jennifer Lopez, Barbie la Formula 1. În costum roz din latex, lipit de...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
Leonardo DiCaprio, omagiu emoționant după moartea Papei Francisc/ Profimedia
Ce spune Leonardo DiCaprio despre întâlnirea pe care a avut-o cu Papa Francisc. Omagiul adus...
Regina Sonja a Norvegiei/ Profimedia
Regina Sonja a Norvegiei, internată de urgență cu probleme respiratorii. A fost transportată...
General Papal audience Paul VI Hall Vatican Italy
De la Stallone la Bocelli, vedetele deplâng moartea papei Francisc, cel care „a deschis...
vatican (3)
Alegerea viitorului papă. Un celebru expert german în drept canonic preconizează un conclav...