25 de persoane sunt audiate astăzi la DIICOT Iași într-un dosar de droguri de mare risc. O parte dintre ele se aprovizionau cu heroină din cartierul bucureștean Ferentari.
Tot mai mulți tineri de pe raza municipiului Iași, atât pentru a-și susține dependența cât și din considerente de ordin financiar, sesizând totodată posibilitățile obținerii unor câștiguri materiale ilicite substanțiale într-un timp cât mai scurt, au luat hotărârea de a se deplasa în municipiul București, cartierul Ferentari și nu numai, de unde să procure personal heroină de la dealerii de asemenea substanțe, fără a se cunoaște cu aceștia în mod direct sau prin intermediari, susțin procurorii antimafia.
O parte dintre aceste persoane au fost prinse în flagrant, reținute, arestate preventiv și chiar condamnate definitiv după ce au revenit din cartierul Ferentari către Iași având asupra lor heroină procurată din acel loc.
Tranzacțiile se derulau în zona Aleea Livezilor, unde nu erau expuși riscului de a fi descoperiți de polițiști.
La sfârșitul lunii martie 2019, liderul, însoțit de concubina sa au părăsit teritoriul României călătorind în Marea Britanie, întrerupându-și activitatea infracțională de trafic de droguri de mare risc – heroină. Principalul motiv pentru care acesta a luat hotărârea de a părăsi teritoriul României au fost datoriile pe care le avea față de anumite persoane, sume de bani care ar fi fost împrumutate cu camătă și de care nu dispunea pentru a le restitui la acel moment fiind presat să le achite, se mai arată într-un comunicat DIICOT.
După revenirea în țară, liderul grupării și-a reluat activitatea de trafic de droguri, a recrutat noi persoane și a implicat și alți membri ai familiei sale în scopul sporirii câștigurilor financiare.
Se pare că același bărbat face parte din gruparea infracțională organizată „Capai” sau „Kapai”. Atât el cât și alți membrii ai grupării au fost în trecut arestați și condamnați pentru săvârșirea aceluiași gen de fapte.
Procurorii anchetează și un alt suspect, un bărbat din Iași care transporta drogurile cu trenul. Individul procura heroina din cartierul bucureștean Ferentari și le punea pe femeile care călătoreau cu el să o ascundă în vagin.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!