Primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, susţine că anul acesta este primul din mandatul său în care Primăria Generală îşi permite să monteze şi alte ornamente decât cele pe care le avea achiziţionate deja. El explică faptul că, dacă în anii trecuţi, Primăria cheltuia 2 milioane de lei pentru iluminatul ornamental, anul acesta a plătit 7 milioane, sumă care este jumătate din cel mai mare preţ plătit de administraţiile anterioare pentru decoraţiunile de sărbători.
”Noi am fost într-o situaţie financiară aşa de dificilă, că am tăiat multe lucruri pe care nu am fi vrut să le tăiem. Am tăiat paza din parcuri, am tăiat toaletele din parcuri, deci faţă de lucrurile astea care au afectat bucureştenii, evident că luminile de Crăciun nu au fost, cum să zic... cea mai mare agresiune asupra vieţii bucureştenilor. Dar am fost nevoiţi să facem şi am redresat financiar şi acum putem să avem un echilibru. În iernile de până acum pe bulevardele pe care le gestionăm, am folosit doar luminiţele pe care le aveam deja cumpărate şi am plătit numai montajul şi curentul, ne costa cam 2 milioane de lei şi anul ăsta ne-am permis să mai cumpărăm şi să mai închiriem şi bineînţeles că şi costurile de montaj au fost mai mari, deci de la 2 milioane am sărit la 7 milioane de lei. Ca să aveţi o referinţă, cea mai mare sumă pe care a cheltuit-o Primăria Capitalei în mandatele anterioare a fost undeva la 16-17 milioane de lei pe an, deci suntem undeva la mijloc”, a declarat Nicuşor Dan, joi seară, la TVR Info, potrivit News.ro.
El a vorbit şi despre târgul de Crăciun organizat de municipalitate, arătând că a fost acolo, i-a plăcut, este ”cu bun gust”. Edilul a explicat, în acest context, că Primăria nu plăteşte ”mari cântăreţi decât dacă vin sponsorii cu ei”.
Nicuşor Dan a spus că ”sunt foarte mulţi străini” care vin în Capitală în această perioadă, că a constatat că aceştia ”se simt bine” în Bucureşti. Primarul a afirmat că se aşteaptă la un milion de vizitatori la târgul organizat de Primăria generală în Piaţa Constituţiei.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!