Liderii PSD exclud varianta condamnării lui Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman. Deputatul Cătălin Rădulescu susține chiar că vor reacționa și alegătorii în cazul în care i s-ar întâmpla așa ceva șefului social democraților. A pus la punct și o jurnalistă care a întrebat ce ar face PSD în cazul în care Dragnea ar ajunge condamnat. 20 mai ar putea fi ultimul termen în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost condamnat pe fond la trei ani şi jumătate de închisoare.
„Eu te-aș ruga frumos să rămâi în limitele bunului simt. Nu există aşa ceva ca liderul nostru să fie condamnat şi cred că în România nu trebuie să existe asemenea practici. O să vedeţi cum o să reacţionăm. Deci, gata, s-a terminat cu condamnările nevinovate a liderilor din PSD. Cine mai are curaj în continuare să condamne fără probe şi că sistemul paralel dă bileţele să condamne oameni, o să iasă poporul şi o să vedeţi cum reacţionează. Deci, cred că în momentul de faţă judecătorii trebuie să-şi facă meseria şi, dacă nu există probe, trebuie să-l achite pe preşedinte. (...) Deci eu am citit dosarul şi ştiu că nu există niciun fel de probă. Aici nu s-au furat miliarde de euro, milioane de euro şi aşa mai departe ca să condamni un om nevinovat. Eu cred că judecătorii în momentul de faţă trebuie să arate foarte clar că nu mai ţin cont de acest sistem paralel şi că trebuie să judece corect”, a afirmat Rădulescu.
El a spus că trebuie să se renunţe la practica din anul 2013, când mai multor lideri PSD li s-au făcut dosare.
„Ne-am săturat de ceea ce s-a întâmplat în 2013, când s-a întâmplat ca la sute de lideri PSD să li se facă dosare. Eu cred că s-a terminat cu momentul ăla. Dacă sistemul paralel îşi va mai permite ca să treacă în acest moment şi să influenţeze judecătorii, cred că poporul le va arăta ce înseamnă judecata poporului. (...)Nu există să fie condamnat preşedintele Liviu Dragnea, pentru că nu e vinovat ca să fie condamnat. Nu există această variantă pentru noi şi eu cred că e bine să vă băgaţi în cap. Noi ştim că acest preşedinte al nostru este nevinovat şi cred că trebuie să se termine cu aceste practici nenorocite”, a mai afirmat Rădulescu.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!