Cătălin Rădulescu a declarat, duminică seara, la ieșirea din sediul PSD, că referendumul a fost, de fapt, o capcană. De asemenea, el nu îl consideră pe Liviu Dragnea vinovatul rezultatului de la europarlamentare.
„Rezultatul votului nu înseamnă că președintele Dragnea este vinovat. Capcana este că am acceptat referendumul. Eu m-am opus acestei chestiuni, nu trebuia să-l acceptăm. Trebuia să facem europarlamentare și atât. (...) Eu cred că se adaugă încă 2-3 procente la noi după numărătoarea voturilor. (...) Nu vă gândiți că suntem veseli, dar nu suntem nici disperați. Suntem la guvernare. Este un vot pentru europarlamentare”, a declarat deputatul PSD Cătălin Rădulescu.
Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat duminică, după închiderea secțiilor de votare, că își asumă responsabilitatea rezultatului de la urne.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!