Gabriela Firea ar putea rămâne fără sprijinul politic al Partidului Social Democrat. Ideea a fost avansată de deputatul Cătălin Rădulescu. Social-democratul spune că, prin dezvăluirile sale, primarul Capitalei afectează imaginea formaţiunii care a propus-o în funcţia de primar al Bucureştiului.
“Nu o susţine nimeni în partid (pe Gabriela Firea – n.r.), probabil că o susţin câţiva securişti acoperiţi care sunt pe la noi prin partid, dar asta e viaţa, dacă cineva nu vrea să asculte că trebuiau să plece demult din partidul nostru, uite că aşa se întâmplă. Nu cred că o susţine nimeni. Şi ieri (marţi - n.r.) în grupul parlamentar a fost o rumoare destul de mare vizavi de mult parlamentari care chiar i-au cerut domnului preşedinte să o cheme la grupul parlamentar, pentru că lumea e nemulţumită de ceea ce face ea. Noi o înţelegem că nu a făcut nimic pentru Bucureşti, însă nu e de vină partidul. Noi când punem în funcţii nişte persoane, trebuie să îşi asume responsabiitatea. Chestia că nu a ajutat-o Guvernul, asta e culmea. (...) Asta e o chestiune penibilă pe care dânsă o foloseşte acuma ca să se scoată faţă de cetăţenii români. (...) Nu e vinovat partidul sau preşedintele că ea nu se pricepe în funcţia pe care şi-a dorit-o. Dacă continuă cu astfel de atacuri, eu deja m-am gândit, o să discut şi cu conducerea, şi cu preşedintele partidului, dar, probabil, vreau să cer ca acelaşi tratament care s-a făcut în general pentru membrii de partid care au greşti mult mai puţin public ca doamna Firea, să vedem dacă conducerea partidului este de acord să îi ridicăm sprijinul politic. Nu este permis ca un membru de partid să iasă public de câteva zile, să nu se potolească şi să îşi vadă de treaba ei la primărie, pentru asta a fost pusă acolo şi continuă să atace partidul şi pe preşedintele partidului şi sigur că pe noi ne deranjează, că e un prejudiciu de imagine”, a declarat Cătălin Rădulescu, miercuri, în Parlament.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!