Acum la Digi FM Alice Tudor și Ramon Cotizo TONES AND I - Dance Monkey (Beatmix Nou)

Câțiva asistaţi social din Ploiești sunt revoltaţi că au fost cooptaţi în programul curăţenie generală început în oraş

primaria ploiesti
Foto: Facebook Primăria Ploiești

Mai multe persoane asistate social au ieşit în stradă, marţi, protestând în faţa sediului Primăriei Ploieşti. Oamenii sunt deranjați de decizia noului edil al oraşului, Andrei Volosevici, de a-i coopta pe beneficiarii de ajutoare sociale în programul de curăţenie generală început în oraş după alegeri. Edilul le-a transmis nemulţumiţilor că dacă vor refuza să muncească le vor fi sistate plăţile, conform legii, scrie adevarul.ro.

Noul primar al oraşului Ploiești, Andrei Volosevici, a decis să îi scoată la muncă pe asistații social, alături de muncitorii de la salubritate şi de cei de la spaţii verzi, pentru asigurarea curăţeniei generale în oraş.

Andrei Volosevici a ieşit şi a discutat cu cei care refuză să muncească. El „a concluzionat la finalul discuţiilor că, în cazul în care vor fi persoane beneficiare ale venitului minim garantat care vor refuza să participe la acţiunile stabilite în cadrul Programului Curăţenie generală, acestora li se va restricţiona acordarea sprijinului financiar respectiv, alocat din bugetul Municipiului Ploieşti, conform prevederilor legale în vigoare”, a transmis Primăria Ploieşti într-un comunicat de presă, potrivit adevarul.ro.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Asistaţii social au fost informați la sfârşitul săptămânii trecute că au fost chemaţi la muncă, în cadrul unei ample acţiuni de curăţenie demarate de municipalitate după alegerea unui nou primar. Programul Curăţenie generală a fost demarat în condiţiile în care de mai mulţi ani municipiul Ploieşti se confruntă cu o gravă problemă în ceea ce priveşte curăţenia.

Activitatea asistaţilor social este coordonată de Administraţia Serviciilor Sociale Comunitare Ploieşti, aflată în subordinea Primăriei, însă unii dintre aceştia au declarat că au probleme de sănătate şi că nu li se pare normal să fie scoţi la curăţenia spaţiilor publice din oraş.

 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Soós Zoltán/ Foto: Facebook
Primarul din Târgu Mureş, suspendat 60 de zile de DNA: „Am încercat să clarific prezenţa...
adrian cican
Primarul din Orșova, acuzat că şi-a acordat premii de excelenţă lunare pe când era managerului...
Primăria Ploiești, amendată cu 60.000 de lei de Garda de Mediu din cauza gunoaielor/ Foto: Facebook
Primăria Ploiești, amendată cu 60.000 de lei de Garda de Mediu din cauza gunoaielor...
vlad oprea prmar sinaia
Primarul din Sinaia, reținut de procurorii DNA, după audieri. Acuzațiile care i se aduc lui...
Te-ar putea interesa și
vlad oprea (1)
Primarul Vlad Oprea ar fi fost denunțat chiar de patronul Nordis, cel de la care ar fi pretins...
vlad oprea (2)
Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, dus la audieri la DNA. Noaptea trecută i s-a făcut rău și a...
vlad oprea prmar sinaia
Primarul staţiunii Sinaia şi alte trei persoane, transportate la spital după un accident rutier
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
Primarul din Crevedia, arestat pentru 30 de zile. Florin Petre este acuzat de...
Partenerii noștri
DigiSport Arne Slot a dezvăluit cine l-a convins pe Mohamed Salah să rămână la Liverpool
Arne Slot a dezvăluit cine l-a convins pe Mohamed Salah să rămână la...
PeRoz Povestea unei femei care și-a înșelat fiecare partener – inclusiv logodnicul – cu același bărbat: „Nu mă pot opri”
Povestea unei femei care și-a înșelat fiecare partener – inclusiv...
Film Now Eric Dane, diagnosticat cu o boală debilitantă rară, cu o speranță de viață mică. McSteamy din "Grey's Anatomy" nu renunță la muncă
Eric Dane, diagnosticat cu o boală debilitantă rară, cu o speranță de...
Digi World A vrut să facă 2.000 de genuflexiuni fără oprire și a ajuns la spital. Afecțiunea rară care i-a afectat mușchii și a dus la probleme cu rinichii
A vrut să facă 2.000 de genuflexiuni fără oprire și a ajuns la spital...
Stirile Kanal D Crezi că ai ochi de vultur? Găsește cât mai repede ursul din imagine
Crezi că ai ochi de vultur? Găsește cât mai repede ursul din imagine
ProFM Ce operații estetice are Antonia, la 36 de ani. Artista a vorbit deschis despre toate aceste intervenții
Ce operații estetice are Antonia, la 36 de ani. Artista a vorbit deschis...
Digi Life FOMO vs. JOMO. Termenii care explică ce înseamnă frica de a pierde vs. bucuria de a rata ceva
FOMO vs. JOMO. Termenii care explică ce înseamnă frica de a pierde vs...
Bebeluș mort, copil, nou-născut
O femeie a născut copilul unui alt cuplu după ce o clinică de fertilizare...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Smiley, Alex Velea, Connect-R - Nu Ma Ierta - DCDG
Smiley, Alex Velea și Connect-R lansează piesa „Nu mă ierta” și anunță un album comun istoric
NANTERRE, FRANCE - JULY 29: David Popovici of Romania celebrates his gold medal during the Men™s 200m Freestyle Medal Ce
David Popovici, din nou în bazin, la opt luni de la Olimpiada de la Paris: „Am ales conştient...
Armată Rusia/ Shutterstock
Tineri din Bangladesh care s-au dus la muncă în Rusia spun că sunt înrolaţi în armată
Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:112,Emergency,Number,On,A,Fire,Fighter
Incendiu într-un bloc de locuinţe din Capitală. Trei persoane au fost rănite, alte câteva zeci...