Acum la Digi FM Alex Vidia DUA LIPA & BLACKPINK - Kiss and Make UP

Caz revoltător la Suceava. Șofer cu trei minori în maşină, cu permisul suspendat, băut şi drogat cu cocaină, depistat de poliţişti în trafic

sofer
Foto: Shutterstock

Un şofer cu permisul suspendat, care circula cu un autoturism în care avea ca pasageri trei copii, este cercetat penal după ce a fost depistat sub influenţa alcoolului şi drogat cu cocaină, a informat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.

Potrivit sursei citate, la data de 19 mai, în jurul orei 20,45, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Suceava - Biroul Drumuri Naţionale şi Europene (BDNE), în timp ce efectuau o acţiune pe raza municipiului Suceava, au observat în trafic un autoturism ce se deplasa în zona centrală a oraşului, potrivit Agerpres.ro. 

În condiţiile în care existau informaţii deţinute la nivelul Serviciului Rutier Suceava cu privire la faptul că şoferul nu are drept de a conduce vehicule pe drumurile publice, având permisul de conducere reţinut, poliţiştii au pus în funcţiune semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei şi s-a procedat la oprirea acestuia.

După declinarea calităţii şi înmânarea actului de identitate, la volanul autoturismului a fost legitimat un bărbat în vârstă de 37 de ani, cu domiciliul în sat Sfântu Ilie, comuna Şcheia, iar pe bancheta din spate se aflau trei copii minori, doi fiind ai conducătorului auto şi celălalt al surorii sale.

Conducătorul auto a recunoscut faptul că nu are permisul de conducere asupra sa, întrucât i-a fost reţinut, şi nu are dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice deoarece este cercetat într-un alt dosar penal pentru infracţiuni la regimul rutier.

Şoferul a fost condus la sediul Serviciului Rutier Suceava unde a fost verificat în baza de date, constatându-se faptul că figurează la rubrica drept de a conduce - cu restricţii suspendat.

La sediul unităţii de poliţie, conducătorul auto a fost testat cu etilometrul din dotarea Serviciului Rutier Suceava, iar rezultatul a fost de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 1.305 lei.

Totodată, a fost testat cu aparatul Drager, acesta indicând rezultat pozitiv la Cocaine.

Având în vedere rezultatul indicat de aparatul DrugTest, şoferul a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, secţia UPU, unde i-au fost prelevate probe biologice necesare în vederea determinării prezenţei în organism a substanţelor psihoactive.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier - BDNE Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de "conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată" şi "conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a unor substanţe psihoactive".

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MIX MARATON DE REVELION 2025
Best of Mix Maraton 2025 - 2
John Newman performing at Free Radio Hits Live in Birmingham
John Newman, mesaj pentru fanii din România: „Sunt încântat să-ți...
Delia, despre apariția Biancăi Censori și a lui Kanye West
Delia, reacție după apariția șocantă a Biancăi Censori și a lui Kanye...
Citymagia 2025
Digi FM și Pro FM deschid sezonul festivalurilor WOW cu: Citymagia!
Pe aceeași temă
Rome, Basilica of San Giovanni in Laterano, Diocesan Assembly with Pope Francis: Mending the Rift: Beyond Inequalities .
Papa Francisc condamnă moartea copiilor în conflictele de pe glob: „A ucide copii înseamnă a...
nunta baiat leonard doroftei (2)
Leonard Doroftei și-a însurat fiul care-l va face bunic în curând. Soacra mare, Monica...
Giorgia Mosca/ Foto: Instagram
O femeie cu 9 copii, criticată după ce a anunțat că-l va naște pe al zecelea: „Nu suntem...
Amendă scrisă de polițist rutier pentru șofer cu viteză excesivă sau beat la volan de mașină auto
Amendă uriașă primită de un șofer teribilist, în Suceava. A fost prins cu 163 km/h
Te-ar putea interesa și
semafor
Un bărbat din Timişoara a murit în timp ce staţiona cu maşina la un semafor. Precizările...
Doctor,Or,Nurse,With,Stethoscope,In,Hand.,Medicine,And,Health
Pediatrii din Iași cer autorităţilor interzicerea comercializării petardelor, după ce 30 de...
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi/ Foto: X
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou...
imagini sicriu
Imagini şocante în noaptea de Revelion. Șofer filmat în timp ce se învârte cu maşina într-un...
Partenerii noștri
Digi24 Sute de femei au fost violate și arse de vii în timp ce încercau să evadeze dintr-o închisoare din orașul congolez Goma
Sute de femei au fost violate și arse de vii în timp ce încercau să...
DigiSport (P) Românii au ADN-ul de decar! Și Casa îți dă pasa!
(P) Românii au ADN-ul de decar! Și Casa îți dă pasa!
PeRoz De la „farsă” la tribunal. O mireasă a cerut anularea căsătoriei după ce a descoperit adevăratul motiv al nunții
De la „farsă” la tribunal. O mireasă a cerut anularea căsătoriei după ce a...
Film Now Jennifer Garner și Judy Greer, reuniune la două decenii de la "13 Going on 30". Rivale pe ecran, prietene apropiate în viața reală
Jennifer Garner și Judy Greer, reuniune la două decenii de la "13 Going on...
Digi World Ce înseamnă când îți auzi bătăile inimii în ureche atunci când stai întins într-o parte. Când devine motiv de îngrijorare
Ce înseamnă când îți auzi bătăile inimii în ureche atunci când stai întins...
Stirile Kanal D Veste bună în ancheta privind tezaurul dacic furat în Olanda! Informație de ultim moment, venită chiar din partea polițiștilor olandezi
Veste bună în ancheta privind tezaurul dacic furat în Olanda! Informație...
ProFM Erau Andra și Cătălin Măruță iubiți când el a apărut în clipul piesei "Băieții și fetele"? "Culmea e că a venit cu o domnișoară"
Erau Andra și Cătălin Măruță iubiți când el a apărut în clipul piesei...
Digi Life Sute de persoane deghizate în Marilyn Monroe, toate îmbrăcate identic, au plonjat în ocean, în Australia
Sute de persoane deghizate în Marilyn Monroe, toate îmbrăcate identic, au...
Ultimele știri din matinal
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Contele Tibor Kálnoky
Cu ce pleacă Regele Charles din România? Contele Tibor Kálnoky dezvăluie preferințele regale
ana si cezar
Ana Ularu și Cezar Grumăzescu, invitați speciali la matinalul Digi FM: povești, provocări din...
Ultimele știri
crin antonescu
Crin Antonescu, despre alegerile prezidențiale din mai: "Speranţa mea este că nu vom avea...
echipa nationala de tineret
Echipa naţională de tineret a României și-a aflat adversarele din preliminariile Euro 2027...
travis, taylor (4)
Travis Kelce, încântat că Donald Trump va asista la finala Super Bowl. Președintele american a...
elton john (2)
Elton John a anunțat lansarea unui nou album: "Unul dintre cele mai grele pe care le-am făcut...