Cei trei ostatici israelieni ucişi din greşeală în Fâşia Gaza purtau un steag alb înainte ca armata israeliană să deschidă focul asupra lor, relevă datele preliminare ale anchetei, potrivit unui responsabil militar israelian citat sâmbătă de Reuters.
Incidentul s-a petrecut într-o zonă de lupte intense unde militanţii grupării palestiniene Hamas acţionau în haine civile şi foloseau tactici diversioniste, menţionează acelaşi oficial, potrivit Agerpres.ro.
Conform acestuia, un soldat israelian a observat ostaticii care au apărut la o distanţă de câteva zeci de metri de trupele israeliene în zona Shejaiya. "Erau toţi fără cămăşi şi aveau un băţ cu o ţesătură albă agăţată de acesta. Dar soldatul se simte ameninţat şi deschide focul. El spune că sunt terorişti, iar atunci trupele deschid de asemenea focul, iar doi ostatici sunt ucişi instantaneu", explică sursa citată.
Cel de-al treilea ostatic a fost rănit şi a reuşit să se retragă într-o clădire din apropiere, de unde a cerut ajutor vorbind în limba ebraică. Comandantul batalionului a ordonat imediat oprirea focului, dar cu toate acestea s-a tras din nou asupra locului unde se afla cel de-al treilea ostatic, care în cele din urmă a murit şi el, mai precizează responsabilul militar, care consideră că soldaţii israelieni au încălcat în această situaţie regulile de angajament militar.
Cei trei ostatici au fost răpiţi de combatanţii Hamas pe 7 octombrie în timpul incursiunii acestei grupări islamiste în sudul Israelului, acţiune ce a condus la represaliile armatei israeliene, care desfăşoară acum o ofensivă terestră în interiorul Fâşiei Gaza.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!