Acum la Digi FM TOP 20 DIGI FM cu Cetin Manuel Riva X Iraida - 7 zile de 8 ori (BEATMIX)

Centrala nucleară din Cernavodă va funcţiona la putere redusă în perioada sărbătorilor pascale

Centrala Nuclearelectrică Cernavodă
Centrala Nuclearelectrică Cernavodă

Cele două reactoare ale centralei nucleare din Cernavodă vor funcţiona la putere redusă, în perioada sărbătorilor pascale, conform necesităţilor de echilibrare a Sistemului Energetic Naţional, anunţă Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala. Decizia a fost luată ca urmare a scăderii consumului de energie electrică la nivel naţional, caracteristică acestei perioade.

”Societatea Naţională Nuclearelectrica SA informează acţionarii şi investitorii că, în perioada sărbătorilor pascale, unităţile Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă pot să funcţioneze la putere redusă, conform necesităţilor de echilibrare a Sistemului Energetic Naţional. Decizia a fost luată ca urmare a scăderii consumului de energie electrică la nivel naţional, caracteristică acestei perioade, şi este parte a măsurilor standard de reglaj de putere aplicate în condiţii de siguranţă deplină”, anunţă compania, potrivit News.ro.

Reducerea de putere prognozată este cu până la 20% pentru Unitatea 1 pentru o perioadă de până la 4 zile şi între 0 - 20% pentru Unitatea 2, ocazional, în perioada solicitată de către Dispecerul Energetic Naţional. 

Nuclearelectrica precizează că va informa piaţa de capital la momentul revenirii la putere nominală.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri, că nu există risc de black-out în România, în condiţiile actuale şi că va trebui să gestioneze foarte atent echilibrarea sistemului, nivelurile de frecvenţă şi tensiune atât în reţeaua electrică de transport, cât şi în reţeaua electrică de distribuţie, pentru a nu cauza deteriorări ale izolaţiei instalaţiilor. 

Cele două reactoare au o putere instalată de circa 700 MW.

Producţia de energie a Nuclearelectrica a scăzut anul trecut cu 2,7%, la 10.019 GWh, de la 10.294 GWh în 2023. Profitul net a scăzut cu 31,9%, în 2024, la 1,7 miliarde lei, comparativ cu 2,5 miliarde lei în 2023.

Veniturile din exploatare au fost mai mici cu 36,9% în sumă de 4,79 miliarde lei (de la 7,58 miliarde lei în 2023)

Sucursala Nuclearelectrica (CNE) Cernavodă operează două unităţi nucleare CANDU, care sunt două dintre cele mai performante unităţi din cele peste 400 de centrale nucleare din lume, o fabrică de combustibil nuclear şi a realizat ciclul integrat al combustibilului prin achiziţia unei linii de prelucrare a concentratului de uraniu, pentru a susţine proiectele de investiţii pe termen lung ale companiei.

Nuclearelectrica contribuie cu peste 18% din energia nucleară la producţia totală de energie şi cu 33% la producţia totală de energie fără CO2 în România.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
mancare la ceaun, pomana porcului
Ignatul, tradiția din 20 decembrie. Ce obiceiuri se respectă în această zi
florin piersic
Cum se simte Florin Piersic după anul greu traversat: "Sper să prind și ziua în care am să...
carne
La ce să fii atent când cumperi carne de sărbători. Culoarea, mirosul și eticheta, de...
Scurgere de apă radioactivă la Centrala Nucleară avariată Fukushima/ Profimedia
Scurgere de apă radioactivă la Centrala Nucleară avariată Fukushima. Incidentul a avut loc în...
Te-ar putea interesa și
Articole pirotehnice/ Shutterstock
Peste 87 de tone de articole pirotehnice, confiscate de poliţişti la nivel naţional. Au fost...
Atentate planificate în marile oraşe europene în perioada sărbătorilor/ News.ro
Atentate planificate în marile oraşe europene în perioada sărbătorilor: Catedrala din Köln...
Mașini multe la vama Petea
Trafic masiv la vămi și în aeroporturi. Peste 200.000 de persoane au intrat vineri în România
caine si pisica
Aveți mare grijă de animalele de companie în perioada sărbătorilor! Pericolele la care sunt...
Partenerii noștri
Digi24 Un bărbat a pus 10 euro la bancă și abia după 20 de ani și-a verificat contul. „Am decis să investesc comoara”
Un bărbat a pus 10 euro la bancă și abia după 20 de ani și-a verificat...
DigiSport FC Argeș - Csikszereda, Live Video 12:30, Digi Sport 1. Derby între favoritele la promovarea directă în SuperLigă! Echipele
FC Argeș - Csikszereda, Live Video 12:30, Digi Sport 1. Derby între...
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu mâncare
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu decolteu adânc. La aproape 54 de ani, face valuri pe internet
Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
politist-mort
Poliția, Jandarmeria și Pompierii, la datorie de Paște. Zilnic acționează 9.600 de polițiști...
Front,View,Of,Brown,Bear,Isolated,On,Black,Background.,Portrait
Un urs a fost îndepărtat de jandarmi din apropierea unei cabane turistice din Neamţ
Andrew Tate/ Profimedia
„Fenomenul Andrew Tate” ia amploare în şcolile din Marea Britanie: Băieţii refuză să vorbească...
U.s.,President,Donald,Trump,Appears,At,A,News,Conference,In
Trump confirmă spusele lui Rubio: SUA vor renunţa la eforturile de pace pentru Ucraina, dacă...