Acum la Digi FM ANDRU DONALDS - Mishale

CFR anunţă că circulaţia feroviară este ,,grav afectată” în regionalele Craiova şi Timişoara, în urma furtunilor din noaptea de vineri spre sâmbătă

tren

CFR anunţă că circulaţia feroviară este ,,grav afectată” în regionalele Craiova şi Timişoara, în urma furtunilor din noaptea de vineri spre sâmbătă. Două trenuri, care tranzitează regionalele Craiova şi Timişoara, având ca destinaţie sau staţie de tranzit Bucureşti Nord, înregistrează întârzieri cuprinse între 300 si 450 de minute.

Potrivit CFR, furtuna din timpul nopţii a provocat deranjamente de aproximativ 20 de pronsoane de cale ferată, după ce zeci de copaci, dar şi stâlpi de beton care susţin linia de contact, au căzut pe linia de cale ferată, iar firul de contact care asigură alimentarea locomotivelor cu energie electrică a fost rupt pe zeci de kilometri. Pe tronsonul cuprins între staţiile de cale ferată Golenţi şi Moţăţei, vântul a luat acoperişul unei case şi l-a aruncat pe linia de cale ferată, scrie News.ro

CFR anunţă că trenurile IR 1922 şi IRL 79, care se îndreptau spre Bucureşti Nord, vor ajunge în capitală cu întârzieri cuprinse între 300 şi 450 de minute.

La ora transmiterii acestei ştiri, cele două garnituri sunt în circulaţie şi nu au fost semnalate alte avarii care să le afecteze traseul.

Trenul privat 11504, care a plecat din Arad către Bucureşti Nord şi apoi spre litoral, va ajunge în capitală cu peste 300 de minute întârziere, din cauza deranjamentelor înregistrare între Vălişoara şi Timiş. Pe acest traseu trenurile circulă cu locomotive diesel. ,

Trenurile au fost oprite temporar, pe parcursul nopţii, în diferite gări, pentru a permite accesul drezinelor pantograf şi intervenţia personalului feroviar, atât cât pentru îndepărtarea copacilor, cât şi pentru repunerea sub tensiune a firului de contact” transmite CFR.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
cfr 20
CFR Călători suplimentează numărul de trenuri spre litoral, în minivacanţa de 1 Mai
Snow,On,Frozen,Train,Car,In,Heavy,Winter
Circulaţia feroviară, afectată de ninsori şi vântul puternic în unele zone din țară. Mai mulţi...
tren
Trei trenuri, nevoite să staţioneze după ce mecanicul unei locomotive a văzut un cadavru pe...
Galati,,Romania,-,December,16th,,2024:,Interregional,Cfr,Train,Arrivied
Ceferiştii ameninţă cu întreruperea activităţii dacă nu se repun în circulaţie, de la 1...
Te-ar putea interesa și
Gara Hamburg/ Shutterstock
Cum a reușit un român să întârzie cu 177 de minute 18 trenuri, în gara centrală din Hamburg...
Galati,,Romania,-,December,16th,,2024:,Interregional,Cfr,Train,Arrivied
81 de trenuri vor staţiona în noaptea de sâmbătă spre duminică pentru trecerea la ora oficială...
cfr-calatori-696x464
CFR Călători anunță că în transportul feroviar de pasageri se trece, de duminică, la ora de...
GARA DE NORD - CFR - GREVA SPONTANA
Ce amenzi riscă persoanele care deschid ușa trenului, în timpul mersului. Anunțul făcut de CFR
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Mihai Rotaru a descris într-un singur cuvânt mandatul lui Mirel Rădoi la Universitatea Craiova
Mihai Rotaru a descris într-un singur cuvânt mandatul lui Mirel Rădoi la...
PeRoz Fran Drescher, sinceritate și declarații fără perdea. Recunoaște că are "prieteni cu beneficii": "Sunt Fran Drescher! Ce credeți?!"
Fran Drescher, sinceritate și declarații fără perdea. Recunoaște că are...
Film Now Kristen Stewart s-a căsătorit cu iubita ei, Dylan Meyer, într-o ceremonie discretă în casa lor. Cine e soția actriței din Twilight
Kristen Stewart s-a căsătorit cu iubita ei, Dylan Meyer, într-o ceremonie...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Fiul lui Yoko Ono și al lui John Lennon, despre iubirea părinților lui: "Când tata a murit, mama și-a tăiat părul. Nu a trecut peste"
Fiul lui Yoko Ono și al lui John Lennon, despre iubirea părinților lui...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
papa francisc
Testamentul papei Francisc. Și-a dorit un mormânt "în pământ, simplu, fără decorațiuni", cu o...
papa francisc
Cauza morții papei Francisc, anunțată oficial de Vatican. Intrase în comă înainte să se stingă
Papa Francisc
Cele 10 sfaturi ale papei Francisc pentru o viață cu sens, pace și bucurie
primavara, cuplu la plimbare prin parc
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni, în toate zonele țării