CFR Călători anunță că va introduce de joi vagoane de dormit și cușetă la trenurile de lung parcurs care circulă în timpul zilei. În prima etapă, aceste vagoane vor fi introduse pe rutele Iași-Timișoara și retur și București Nord-Baia Mare.
Fiind tot timpul atenți la ceea ce ne spun călătorii noștri, am considerat că trebuie să le oferim încă un produs nou. Ce ați zice dacă, la călătoriile lungi pe timp de zi, ați avea un compartiment la vagon de dormit doar pentru dumneavoastră? Să vă puteți odihni câteva ore într-un pat confortabil, să citiți ultima carte cumpărată, să puteți lucra la laptop, să puteți vorbi la telefon sau să puteți face videoconferințe fără a fi deranjat, sau pur și simplu să discutați cu partenerul cât vreți dumneavoastră? Toate acestea sunt posibile dacă alegeți oferta noastră - un compartiment pe timp de zi la vagonul de dormit și vă asigurăm că veți ajunge la destinație mai odihnit decât ați plecat, cu multe lucruri bune bifate, câștigând o zi pe care cu orice alt mijloc de transport, ați fi pierdut-o, a declarat Dan M. Costescu, director general CFR Călători.
Acesta anunță o experiență premium în tren: Cabina rezervată vă garantează un spațiu exclusiv și pregătit cu grijă de unul din colegii noștri a cărui carte de vizită o veți găsi acolo împreună cu alte surprize care să vă facă plăcută călătoria.
Vagoanele de dormit vor circula în compunerea trenurilor: IR 1745/ RE 4005 București Nord (plecare 6:00) – Cluj Napoca (sosire15:24/ plecare 15:44) - Baia Mare (sosire 20:00), RE 4006/ IR 1746 Baia Mare (plecare 05:40) – Cluj Napoca (sosire 09:47/plecare 09:57) – București Nord (sosire 19:41), iar vagoanele cușetă vor circula în compunerea trenurilor: IR 1833 Iași (plecare ora 06:05) – Cluj Napoca (sosire 14:58/ plecare 15:29) – Timișoara Nord (sosire ora 21:58) și IR 1834 Timișoara Nord (plecare ora 06:49) – Cluj Napoca (sosire 12:43/plecare 12:58) – Iași (sosire ora 21:46).
La vagonul de dormit cu 2 locuri, costul suplimentului de pat va fi de doar 20 lei, reducerea fiind de 75% pe oricare din relațiile incluse pe ruta București Nord-Baia Mare la trenurile IR 1745/ RE 4005 și RE 4006/ IR 1746. Oferta la vagon cușetă: în funcție de tipul cușetei, reducerea este de 27% și de 25% din prețul suplimentului de pat. Practic, suplimentul de pat va fi 40 lei și respectiv 30 lei, la trenurile IR 1833 și IR 1834, a transmis CFR Călători.
Vagoanele de dormit și cușetă sunt dotate cu instalații de climatizare și prize electrice. Serviciul va fi extins ulterior și pe alte rute, în funcție de solicitările călătorilor și de condițiile specifice trenurilor.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!