Sindicaliștii feroviari se pregătesc de protest. Ei vor organiza un miting marți, nemulțumiți de starea căilor ferate.
Vrem salarii mai mari și trenuri noi cumpărate din fonduri europene, a transmis, pentru Digi FM, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari.
Ne dorim aplicarea Legii privind statutul personalului feroviar în anul 2021, cel puțin din perspectiva creșterilor salariale de 12%, din martie, și 21,3% din septembrie. Solicităm achiziția de trenuri noi, mai exact achiziționarea în perioada 2021-2023 a 150 de automotoare Desiro noi. Mai protestăm și pentru păstrarea gratuității călătoriei studenților pe calea ferată, a precizat Rodrigo Maxim.
Sindicaliștii cer și desființarea Autorității pentru Reformă Feroviară. Rodrigo Maxim susține că instituția nu și-a îndeplinit misiunea pentru care a fost înființată - modernizarea căilor ferate.
CFR Călători a fost subcompensată permanent și trecută pe pierderi. Mai mult, la finalul anului 2020, trebuiau să fie achiziționate 140 de trenuri noi, fiecare având patru sau cinci vagoane în funcție de cele două licitații din care fac parte. Constatăm la începutul anului 2021 că nu avem niciun tren nou. Trebuiau să fie încă cel puțin două proiecte pentru achiziția de trenuri noi, adică de două ori mai mult decât în primul exercițiu financiar și constatăm că nu e făcut niciun proiect pe fonduri europene, a mai spus șeful Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari, la Digi FM.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!