În China a fost inaugurat cel mai lung pod maritim din lume. Acesta conectează Hong Kong, Macao şi oraşul chinez Zhuhai, scrie Reuters. Podul are o lungime de 35 de km la care se adaugă un tunel de 6,7 km.
Inaugurarea podului are loc cu ocazia aniversării a 40 de ani de la începerea reformelor din China care au transformat ţara într-o economie de piaţă.
Construirea podului a durat şapte ani şi au contribuit experţi din Marea Britanie, SUA, Elveţia, Japonia şi Olanda. Acesta va reduce la jumătate durata traversării între China, Macao şi Hong Kong.
Proiectul a înghițit mai multe miliarde de dolari și este rezultatul unei colaborări internaționale. Se spune că oțelul care a fost folosit în această construcție ar fi echivalentul a 60 de turnuri Eiffel.
”Am inclus foarte mulți experți din Marea Britanie, SUA, Elveția, Japonia și Olanda. În total, sunt din 14 țări.” - a declarat pentru Al Jazeera Gao Xinglin, șeful echipei podului.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!