Acum la Digi FM ALMUD - DONT SAY HER NAME

Cine este Dana Gârbovan?

2ED_OGN_2761

Dana Gîrbovan este propunerea PSD pentru Ministerul Justiției. Ea este judecător la Curtea de Apel Cluj și președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR). A contestatat protocoalele cu SRI în Justiție și a susținut Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție.

Dana Gîrbovan a absolvit Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca și Institutul Național al Magistraturii. Și-a început cariera de judecător, ca stagiar, la Judecătoria Zalău, în anul 2001, și a lucrat, ulterior, la Judecătoria Oradea, apoi la Tribunalul Bihor. Din anul 2008 este judecător la Curtea de Apel Cluj, potrivit MEDIAFAX.

Gîrbovan conduce din 2007 Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR), singurul ONG acceptat în comisia Iordache, asociație profesională care a contestat protocoalele cu SRI, care au încălcat în mod direct și extrem de grav independența justiției.

„Toate instituțiile de la vârful sistemului judiciar – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție, Inspecția Judiciară – au încheiat protocoalele secrete cu SRI. Acest fapt a permis ingerința secretă a unui serviciu de informații atât în actul de justiție, cât și în cariera magistraților, fapt fără precedent într-un sistem de drept democratic”, arăta UNJR după o consultare cu președintele Klaus Iohannis la Cotroceni în 27 martie.

În anul 2007, Dana Gîrbovan a fondat "Uniunea Națională a Judecătorilor din România", un ONG despre care fondatoarea sa nu a precizat niciodată câți membri are și câți judecători reprezintă, în ciuda insistențelor presei de a clarifica acest aspect. Potrivit Danei Gîrbovan, "UNJR a fost fondată în 2007 cu gândul nu de a crea un sindicat, ci de a avea o asociație dinamică, activă, prezentă în spațiul public pe tot ceea ce înseamnă dezbateri privind sistemul judiciar, indicând probleme și oferind soluții.", potrivit HotNews.ro.

Atât Uniunea Națională a Judecătorilor din România, care, potrivit Danei Gîrbovan, "acționează ca un câine de pază al independenței justiției", cât și președinta UNJR, s-au remarcat adesea, în ultimii ani, printr-o serie de poziții controversate:

  • În februarie 2017, după ce Direcția Națională Anticorupție a deschis un dosar privind adoptarea și ulterior abrogarea controversatei OUG 13, care a scos în stradă sute de mii de oameni în toată țara, Dana Gîrbovan califica ancheta DNA drept "un derapaj" și cerea "o analiză serioasă la nivel de sistem pentru a se stabili care au fost cauzele unui astfel de derapaj".
  • Pe 9 iulie 2019, în ziua publicării Raportului GRECO ce arăta că România a făcut progrese insuficiente în combaterea corupţiei și critica înființarea Secției speciale, Dana Gîrbovan afirma că: "Rapoartele GRECO pe Romania confirmă, încă o dată, că aceste evaluări sunt nu doar vădit subiective, ci conțin și erori grosiere. (...) Raportul de follow-up cuprinde o analiză părtinitoare și pe alocuri superficială ori eronată a problemelor ce fac obiectul sau, fapt compromite seriozitatea și profesionalismul unui asemenea raport ce se finalizează prin 'recomandari' adresate unui stat pe chestiuni ce șin de justiție".
  • La finalul lunii iulie 2019, Dana Gîrbovan afirma că "este tristă și foarte cinică folosirea cazului de la Caracal pentru ca diverși magistrati, jurnaliști sau formatori de opinie să își valideze tezele despre justiție și modificările aduse legilor justiției."
  • Dana Gîrbovan a criticat și organizarea referendumului pe justiție din 26 mai, despre care a declarat că îi amintește de "comunism": "Prin includerea mai multor probleme într-o singură întrebare, referendumul din 26 mai încalcă libertatea fiecărui cetățean de a-și exprima distinct punctul de vedere cu privire la fiecare dintre multele probleme supuse referendumului. Altfel spus, prin modul în care au fost formulate întrebările, referendumul mi-a amintit tot de perioada comunistă, când, dacă vroiai să cumperi un kg de carne, trebuia să cumperi și o conserva de pește sau o pungă de creveți expandați."
  • După ce a fost o susținătoare, anul trecut, a modificării legilor justiției în varianta în care au trecut de "Comisia Iordache" și de Parlament și a contribuit activ la elaborarea acestor modificări, Dana Gîrbovan a criticat, la începutul acestui an, Ordonanţa lui Tudorel Toader (OUG 7) care aducea noi modificări acestor legi, afirmând că "reprezintă un regres faţă de legile justiţiei votate în Parlament".

Judecătorul clujean preciza că UNJR și alte două asociații, AMR și APR, au atras atenția, în 2015, asupra pericolului amestecului serviciilor de informații în justiție și au cerut Consiliului Superior al Magistraturii să apere independența justiției.

„Toate aceste protocoale au fost încheiate în spatele discursurilor înflăcărate despre independența justiției și susținerea luptei anticorupție. În spatele acestor slogane golite de conținut, aplaudate necondiționat de politicieni și birocrați de la Bruxelles și de ambasadele din România, însăși democrația și statul de drept din România au fost subminate, iar drepturile și libertățile românilor cu adevărat au ajuns să fie considerate un lux”, spunea președintele UNJR.

Dana Gîrbovan a fost una dintre susținătoarele Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, menționând că aceasta a fost creată ca răspuns la problemele extrem de grave generate de modul în care, în trecut, au fost gestionate dosarele penale privind magistrații.

„Înființarea noii Secții nu este o soluție uzuală, însă ea vine ca răspuns la o problemă pe care sistemul a ales să o țină ascunsă sub preș, acesta fiind și motivul pentru care nici unul dintre cei ce contestă Secția nu au venit cu propuneri alternative la aceasta. Și nu au venit pentru că asta ar fi însemnat să recunoască existența unor probleme grave, pe care au ales, însă, de ani de zile să le ascundă sau minimalizeze”, spunea judecătorul clujean în septembrie 2018.

Foto: Inquam / Octav Ganea

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Sursă: Mediafax, HotNews.ro

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Toamnă 2025 - 9
_Digi x Polul Colosseum Mall (770 x 440 px)
Spectacolul de magie cu Robert Tudor ajunge la Polul Colosseum Mall...
Inspecția Judiciară, CSM
Secţia pentru judecători a CSM a decis să sesizeze Inspecţia...
Brazi iarna, vreme rece cu soare, frig, munte, lac
Crăciun cu temperaturi ridicate. Meteorologii anunță vreme mai caldă...
Pe aceeași temă
george simion 420110163_934816608013778_5289741057103211497_n
George Simion, după ce PNL a acuzat blat între PSD şi AUR la alegerile parţiale: „Să le...
Bucharest, Romania. 19th Nov, 2025: Sorin Grindeanu, president of the Social Democratic Party (PSD), speaks during the launch of the candidacy of Daniel Baluta, mayor of Sector 4, for general mayor of Bucharest. Credit: Lucian Alecu/Alamy Live News
Sorin Grindeanu, după ce Daniel Băluță a ieșit pe locul 3 la alegerile pentru Primăria...
logo-PSD-inquam-octav-ganea
Şedinţă la PSD, după eşecul de la alegerile locale pentru Primăria Capitalei
Bucharest, Romania. 28th Aug, 2025: Sector 4 Mayor Daniel Baluta speaks during a press conference about the reconstruction work on the concrete slab covering the Dambovita River in Unirii Square. Severely degraded, the 350-meter concrete slab partly built
Băluţă: Rezultatul exit-poll-ului este unul neconcludent
Te-ar putea interesa și
Ludovic Orban
Ludovic Orban: „Sper ca, după acest rezultat, PSD să înceteze cu strategia pe care au...
Meeting of the European Political Community (EPC)
Nicușor Dan, după ce PSD a amenințat că iese de la guvernare: "Trebuie să facem diferenţa...
Sorin Grindeanu
Congresul PSD. Sorin Grindeanu, candidat unic la șefia partidului: "Nu mai vreau un PSD...
Bucharest,,Romania,-,October,31,,2019:,Sorin,Grindeanu,,President,Of
Grindeanu, după ce Nicușor Dan a fost la lansarea candidaturii lui Cătălin Drulă la Primăria...
Partenerii noștri
Digi24 Hotel din Istanbul evacuat după moartea turiștilor germani, posibil otrăviți. A murit și tatăl copiilor. Ancheta, foarte dificilă
Hotel din Istanbul evacuat după moartea turiștilor germani, posibil...
DigiSport Becali a găsit vinovatul pentru cheltuielile nejustificate ale FCSB-ului: "El crede că e deștept, dar e idiot!"
Becali a găsit vinovatul pentru cheltuielile nejustificate ale FCSB-ului...
PeRoz Mihaela Rădulescu, din nou în prim-plan, la 4 luni de la moartea lui Felix. Demnă și puternică, a strălucit într-o rochie elegantă
Mihaela Rădulescu, din nou în prim-plan, la 4 luni de la moartea lui...
Film Now Femeile superbe cu care s-a iubit Leonardo DiCaprio. De ce a fost acuzat că are o "obsesie" pentru iubite cu vârsta sub 25 de ani
Femeile superbe cu care s-a iubit Leonardo DiCaprio. De ce a fost acuzat...
Digi World Dieta Portfolio, regimul care face furori la nivel mondial. Ce este și de ce unele studii spun că reduce colesterolul precum unele medicamente
Dieta Portfolio, regimul care face furori la nivel mondial. Ce este și de...
Stirile Kanal D Prima declarație oficială a clinicii unde a murit Sara, fetița de doar 2 ani. Ce s-a întâmplat, de fapt, în cabinet: "Suntem profund marcați"
Prima declarație oficială a clinicii unde a murit Sara, fetița de doar 2...
ProFM Keith Urban, declarații după despărțirea de Nicole Kidman. Ce mărturisiri a făcut după ce a recunocut că se simțea „mizerabil”
Keith Urban, declarații după despărțirea de Nicole Kidman. Ce mărturisiri...
Digi Life Notre-Dame a găzduit prima nuntă după trei decenii. Mirele, un tâmplar care a ajutat la reconstruirea catedralei: "Cea mai frumoasă zi din viața mea"
Notre-Dame a găzduit prima nuntă după trei decenii. Mirele, un tâmplar...
Ultimele știri din matinal
pavel bartos site
Pavel Bartoș, în vizită la matinalul Digi FM: povești din culise, provocări amuzante și magia...
Ada Galeș
Ada Galeș, despre forma rară de cancer care i-a pus vocea în pericol: M-a ajutat faptul că...
denis motans
„Tati la pătrat” și un single nou: Denis (The Motans), la Digi FM – despre „Rămâi cu bine”...
zodier
Zodier & YUKA la matinalul Digi FM: de la „Sacou” la „Cioburi”, o poveste despre dragoste...
Ultimele știri
Raluca Moroșanu, judecător la Curtea de Apel București
Judecătoarea Raluca Moroșanu, o nouă declarație după momentul viral de la conferința de la...
Laura Codruța Kovesi
Peste 500 de magistrați, în frunte cu Laura Codruța Kovesi, solidari cu cei care au vorbit...
Ministerul Sănătății
A fost confirmat al doilea caz de lepră. Alte două cazuri sunt în curs de evaluare clinică şi...
radu marinescu
Ministrul Justiției, după documentarul Recorder și sesizarea Inspecției Judiciare: "Acuzațiile...