Rona Hartner s-a stins din viață la vârsta de 50 de ani, după o lungă luptă cu cancerul. Trupul neînsuflețit al artistei urmează să fie adus din Franța, iar înmormântarea va avea loc la Cimitirul Bellu pe 1 decembrie. Rinda, sora Ronei Hartner, a povestit despre ultimele clipe din viața regretatei artiste și a dezvăluit cine va avea grijă de fiica acesteia, în vârstă de 15 ani.
Moartea artistei a lăsat un gol imens în sufletul tuturor celor care au cunoscut-o și care au îndrăgit-o. Sora ei, Rinda, i-a fost alături până în ultimele clipe de viață și a venit din Canada special pentru a fi lângă ea. Aceasta povestește că Rona Hartner începuse de curând un tratament mai agresiv, iar suferința îi mai era alinată doar de calmantele puternice.
„Este foarte greu pentru noi, mai ales pentru mama noastră, care nu acceptă încă faptul că i s-a pierdut unul dintre copii. Eu am avut șansa să fiu în ultimele clipe cu ea, am venit direct din Canada, m-a dus direct la spital, în Franța, și am stat cu ea toată noaptea. Suferința ei era calmată de medicamente, era liniștită. Ieri dimineață după ce au venit asistentele să îi schimbe medicamentele și să vadă dacă e bine, eu m-am dus să iau o cafea, ea știa că sunt acolo și i-am zis: «Așteaptă-mă». Am stat de vorbă cu ea și la un moment dat am văzut-o că a zâmbit și i s-a luminat fața. Am întrebat-o pe cine vede de se bucură așa, iar în momentul acela a plecat cu zâmbetul pe buze!”, a declarat sora Ronei Hartner pentru Click!.
În urmă cu două luni, Rona Hartner și-a făcut testamentul și i-a lăsat fiicei ei toată averea. Rita, adolescenta în vârstă de 15 ani, este rodul iubirii dintre Rona Hartner și dansatorul Rocco Sedano. Fata s-a născut și a crescut în Franța și își dorește să rămână acolo în continuare.
Rinda Hartner a mărturisit că familia îi va fi alături de acum înainte și vor avea grijă de Rita, care suferă enorm după pierderea mamei sale.
„Rona a făcut tot ceea ce a făcut pentru fata ei. Noi o să ne străduim să o acompaniem în perioada asta dificilă și mai ales după ce o să se termine și înmormântarea atunci știm că vor ieși emoțiile la suprafață dar o să fim alături de ea. Fata vrea să rămână aici, în Franța, unde s-a născut și are prieteni…”, a mai spus Rinda Hartner.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!