Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis marţi, 10 ianuarie, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până joi la prânz pe râuri din şapte bazine hidrografice.
Citește și: Meteorologii au emis Cod galben de ceaţă şi polei. Care sunt județele vizate
Potrivit hidrologilor, în intervalul 10 ianuarie, ora 18:00 - 12 ianuarie, ora 12:00, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, propagării şi a cedării apei din stratul de zăpadă, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe râurile din bazinele hidrografice: Jiu - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu - amonte S.H. Rovinari, Gilort - bazin superior (judeţul Gorj), Motru - bazin superior (judeţele: Mehedinţi şi Gorj), Olt - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Lotru - amonte Ac. Ioneşti (judeţele: Vâlcea şi Argeş), Olteţ - bazin superior (judeţele: Gorj şi Vâlcea), Dâmboviţa - bazin aval S.H. Podu Dâmboviţei - amonte Ac. Văcăreşti (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa - bazin amonte S.H. Pucioasa şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Pucioasa - amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov), Prahova (judeţul Prahova), Buzău - afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Siriu - amonte S.H. Baniţa (judeţele: Buzău, Covasna şi Prahova) şi Rm. Sărat - bazin superior (judeţele: Vrancea şi Buzău), Putna - bazin amonte S.H. Colacu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Colacu (judeţul Vrancea).
Citește și: Cod galben de ceaţă densă, burniţă şi polei în 10 judeţe, sâmbătă dimineaţa
De asemenea, fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe parcursul zilei de miercuri, 11 ianuarie, între orele 9:00 - 00:00, pe unele râuri din judeţele Vâlcea, Dâmboviţa şi Prahova. Marți, meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu și două avertizări cod galben de ploi și ninsori.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!