Acum la Digi FM Alice Tudor și Ramon Cotizo GRASU XXL - LaLa Song

Cod galben de vânt în aproape întreaga ţară, până duminică seara. Zonele unde vor fi ninsori și viscol

Autumn,Landscape,Background,With,Leaves,Falling,In,The,Wind
Toamnă, vânt, meteo. Shutterstock

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului ce vor viza la început trei sferturi din ţară, şi apoi jumătate din teritoriu, inclusiv Municipiul Bucureşti, timp în care în zona montană înaltă se vor semnala viscol şi ninsori, valabile până duminică seara.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 11 noiembrie, ora 17:00 - 12 noiembrie, ora 8:00, vântul va avea intensificări în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Transilvaniei, cu viteze de 55 - 65 km/h şi izolat de peste 70 km/h. În zona montană vor fi precipitaţii mixte, iar la peste 1.400 de metri altitudine vor predomina ninsorile, local însemnate cantitativ (20 - 30 l/mp) şi se va depune strat de zăpadă mai consistent în Carpaţii Orientali, potrivit Agerpres.ro. 

Tot la munte vor fi rafale de 60 - 80 km, iar la altitudini mai mari de 1.700 de metri, peste 90 - 100 km/h şi vor fi perioade cu viscol şi vizibilitate scăzută.

ANM precizează că unele intensificări ale vântului cu viteze de 45 - 55 km/h vor fi şi în restul teritoriului. În dimineaţa zilei de duminică, în zonele joase din estul Transilvaniei şi Maramureş, trecător vor fi precipitaţii mixte.

Conform prognozei de specialitate, pe parcursul zilei de duminică, între orele 8:00 - 18:00, vântul va continua să aibă intensificări în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul Transilvaniei, cu viteze de 55 - 65 km/h, izolat peste 70 km/h.

În zona Carpaţilor Orientali va ninge moderat cantitativ (10 - 15 l/mp) şi se va depune strat de zăpadă. La munte vor fi rafale de 60 - 80 km, iar la altitudini mai mari de 1.700 de metri, de peste 90 - 110 km/h şi vor fi perioade cu viscol şi vizibilitate scăzută.

Cum va fi vremea în București

Vremea se răceşte în Bucureşti pe parcursul acestui weekend, iar până duminică seara, trecător, va ploua slab, timp în care vântul va prezenta intensificări de până la 60 km/h. arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), publicată sâmbătă.

Conform specialiştilor, în intervalul 11 noiembrie, ora 17:00 - 12 noiembrie, ora 8:00, în Capitală vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări noaptea, când la rafală se vor atinge viteze în general de 55 - 60 km/h. Cerul va prezenta înnorări la începutul intervalului, când va ploua slab, apoi se va degaja treptat. Temperatura minimă va fi de 4 - 6 grade.

De asemenea, duminică, între orele 8:00 - 18:00, vântul va sufla în cea mai mare parte a intervalului, cu rafale în general de 55 - 60 km/h, iar cerul va fi variabil, mai mult senin. Valorile maxime se vor încadra între 14 şi 15 grade.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Lucian Mîndruta sezon 2 - 2024
Lucian Mîndruță – 16 decembrie 2024
ana si cezar
Ana Ularu și Cezar Grumăzescu, invitați speciali la matinalul Digi...
Contele Tibor Kálnoky
Cu ce pleacă Regele Charles din România? Contele Tibor Kálnoky...
ambulanta-112-dsu-1
O tânără a născut marţi noapte pe o stradă din Sectorul 2 al...
Pe aceeași temă
Cea mai friguroasă noapte din această iarnă/ Shutterstock
Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Temperatura maximă va fi de 9 grade 
Vreme februarie/ Shutterstock
Cum va fi vremea în luna februarie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Tree,During,Heavy,Wind
Cod galben de vânt, vineri, în peste jumătate de țară. Sâmbătă, ploi, ninsoare și temperaturi...
Vreme decembrie/ Shutterstock
Vreme caldă în următoarele zile în toate regiunile ţării, anunță ANM. Din weekend se răceşte...
Te-ar putea interesa și
A,Young,Woman,Is,Fighting,Against,The,Storm,With,Her
Intensificări ale vântului, până miercuri, în cea mai mare parte a zonei montane. Cum va fi...
Cum va fi vremea de Bobotează și Sfântul Ion/ Shutterstock
Cum va fi vremea de Bobotează și Sfântul Ion. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Street,In,The,Heavy,Rain,-,Prague,,Czech,Republic
Ploi, ninsori și viscol, în mai multe regiuni din România, în noaptea de joi spre vineri şi...
Cum va fi vremea în noaptea dintre ani/ Shutterstock
Cum va fi vremea în noaptea dintre ani. Maximele termice vor urca până la 10 grade Celsius
Partenerii noștri
Digi24 VIDEO. Înșelătoria „Brad Pitt îndrăgostit” face o victimă surprinzătoare. Femeia i-a virat 830.000 de euro escrocului
VIDEO. Înșelătoria „Brad Pitt îndrăgostit” face o victimă surprinzătoare...
DigiSport Real Madrid, gata să dea lovitura! Vrea să transfere un fotbalist de la Manchester City
Real Madrid, gata să dea lovitura! Vrea să transfere un fotbalist de la...
PeRoz O tânără s-a căsătorit de curând, dar a avut parte de un șoc în momentul în care a primit pozele de la nuntă: „Mă simt cumva trădată!”
O tânără s-a căsătorit de curând, dar a avut parte de un șoc în momentul...
Film Now Sofia Vergara a stârnit zvonuri despre o relație cu Lewis Hamilton. Actrița și pilotul de F1, surprinși la un restaurant în New York
Sofia Vergara a stârnit zvonuri despre o relație cu Lewis Hamilton...
Digi World Cât de importantă este vitamina D: „Măcar un 2.000 de unităţi ar trebui să luăm pe fiecare zi”
Cât de importantă este vitamina D: „Măcar un 2.000 de unităţi ar trebui să...
ProFM Fosta soție a lui CRBL a luat-o de la zero, în Moldova, după divorț: "Am dat tot ce am avut. Sunt și zile în care îmi vine să plâng"
Fosta soție a lui CRBL a luat-o de la zero, în Moldova, după divorț: "Am...
Digi Life Suma record pentru care a fost vândut ceasul oferit căpitanului care a salvat peste 700 de pasageri de pe Titanic
Suma record pentru care a fost vândut ceasul oferit căpitanului care a...
Thierry Henry si zinedine zidane (1)
Thierry Henry crede că Zinedine Zidane ar merita să fie antrenorul...
Ultimele știri din matinal
florin negrutiu alegeri
Florin Negruțiu: Clasa politică zboară cu jetul, dar țara e pe marginea prăpastiei
paleologu012
Theodor Paleologu: România e o democrație originală și vulnerabilă. Avem nevoie de terapie...
Calin Georgescu/ Inquam Photos / George Calin
Analiza profesorului Cristian Păun: Cum e afectată economia și cât de realizabile sunt...
cristian pirvulescu
Cristian Pîrvulescu, despre cum influențează instabilitatea politică alegerile din România...
Ultimele știri
ion iliescu
Ion Iliescu va fi audiat acasă de procurori în dosarul Mineriadei
President Biden delivers remarks on extreme weather in Washington, DC
Biden retrage Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul
Orange,Sky,With,Sun,And,Clouds,During,Hot,Summer,Weather
NASA confirmă: 2024, cel mai cald an înregistrat vreodată . „Nu a fost niciodată mai important...
Pacific Palisades (4)
Costul incendiilor din Los Angeles. Cele mai noi estimări indică pierderi totale de 40 de...