Acum la Digi FM SHAKIRA FEAT. DIZZEE RASCAL - Loca (Freemasons Radio Edit)

Conducerea Spitalului de Urgență Ilfov, explicații despre medicul fals de la Ginecologie

medic fals

Au fost declarații la Spitalul de Urgență Ilfov, acolo unde o femeie a lucrat vreme de 10 ani la Secția de Ginecologie, în baza unei diplome false. Reprezentanţii Universităţii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti spun că femeia nu apare în evidenţa lor ca absolventă.

Conducerea spitalului a explicat că nu i s-a părut nimic anormal în dosarul de angajare ca voluntar al femeii.

Dan Blendea, purtător de cuvânt Spitalul Județean Ilfov: „Un medic care nu este un angajat al spitalului, ca voluntar, competențele pot fi limitate la consilierea pacienților, scrierea la dictare a unor foi de observație, fără implicarea unor manevre medicale. Dar dacă medicul șef de secție îi dă sub supraveghere atribuții de a da un instrumentar la mână, de a duce o tăviță de instrumente, poate să le facă. Este totuși medic. Ne-am pus și problema legitimității acelor diplome. Până la proba contrarie, documentele pe care le avem noi și care sunt inserate în acel contract de voluntariat atestă că doamna este medic.”

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Lucian Mîndruta sezon 2 - 2024
Lucian Mîndruță – 16 decembrie 2024
780x440
Oana Zamfir și Vlad Craioveanu, sezon nou din 6 ianuarie la Digi FM
MIX MARATON DE REVELION 2025
Mix Maraton de Revelion la Digi FM - Că să intri cu noroc în 2025!
The Rock Restaurant on Zanzibar's Paje Beach
Unul dintre cele mai fascinante restaurante din lume. Cum se poate...
Pe aceeași temă
botox injection. filling wrinkles,facelift.
Femeie reţinută pentru că efectua intervenții de estetică medicală, fără a avea studii
Halat de doctor, medic
Un programator IT din Predeal, medic fals în timpul liber
Matteo Politi
Matteo Politi, medicul fals, își deschide o clinică cu „cei mai buni medici din Europa”
Matteo Politi
Trei angajați ai DSP București l-ar fi ajutat pe Matteo Politi să fie medic cu acte în regulă
Te-ar putea interesa și
Ginecolog fals arestat în Italia
Și Italia are ginecologi falși! Un bărbat a fost arestat de poliție și acuzat de pedofilie
Medic ștampilează o rețetă
Experiment Digi24: Devii doctor în 20 de minute și te costă mai puțin de 100 lei
medic
Autoritățile au mai descoperit un medic fals. Avea mai multe specializări, la doar 26 de ani
medic
CJ Ilfov face plângere penală împotriva falsului ginecolog de la Spitalul Județean
Partenerii noștri
Digi24 Avertisment MAE pentru românii care intenționează să meargă în Marea Britanie. Care este motivul
Avertisment MAE pentru românii care intenționează să meargă în Marea...
DigiSport Ilie Dumitrescu i-a găsit FCSB-ului înlocuitor pentru Darius Olaru! Gigi Becali a luat decizia
Ilie Dumitrescu i-a găsit FCSB-ului înlocuitor pentru Darius Olaru! Gigi...
PeRoz Angelina Jolie, declarații dure după ce a ajuns la un acord cu Brad Pitt, după opt ani: „Cel mai mult mă enervează cineva care minte”
Angelina Jolie, declarații dure după ce a ajuns la un acord cu Brad Pitt...
Film Now (VIDEO) Discursul emoționant al lui Sebastian Stan după ce a câștigat Globul de Aur. Actorul a rostit câteva cuvinte și în limba română
(VIDEO) Discursul emoționant al lui Sebastian Stan după ce a câștigat...
Digi World Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri...
ProFM Shakira, susținută de Chris Martin după despărțirea de Gerard Piqué: „El a fost acolo pentru mine”
Shakira, susținută de Chris Martin după despărțirea de Gerard Piqué: „El a...
Digi Life Suma record pentru care a fost vândut ceasul oferit căpitanului care a salvat peste 700 de pasageri de pe Titanic
Suma record pentru care a fost vândut ceasul oferit căpitanului care a...
profimedia-0859611808
Iga Swiatek, despre cazul de dopaj în care a fost implicată: „Chiar şi...
Ultimele știri din matinal
florin negrutiu alegeri
Florin Negruțiu: Clasa politică zboară cu jetul, dar țara e pe marginea prăpastiei
paleologu012
Theodor Paleologu: România e o democrație originală și vulnerabilă. Avem nevoie de terapie...
Calin Georgescu/ Inquam Photos / George Calin
Analiza profesorului Cristian Păun: Cum e afectată economia și cât de realizabile sunt...
cristian pirvulescu
Cristian Pîrvulescu, despre cum influențează instabilitatea politică alegerile din România...
Ultimele știri
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
Şase tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani, suspectaţi că au sustras 12.000 de euro...
Ludovic Orban
Ludovic Orban, despre susţinerea candidaturii lui Crin Antonescu în coaliţia de guvernare: „Nu...
david popovici (3)
David Popovici, criticat public pentru că și-a cumpărat mașină de lux la 20 de ani: „O decizie...
justin_trudeau_transmountain
Premierul Canadei, Justin Trudeau, şi-a anunţat demisia de la şefia guvernului şi a partidului...