În ultimele 24 de ore au fost 1.104 cazuri noi de coronavirus din doar 7.574 de teste. Până astăzi, 27 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 45.902 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 25.794 de pacienți au fost declarați vindecați și 3.440 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 258 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În ultimele 24 de ore au murit 19 persoane infectate cu coronavirus. 17 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru altul nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.876. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 353 de pacienți.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.110.534 de teste. Dintre acestea 7.574 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 4.877 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 2.697 la cerere.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 1.364 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 471.500 de lei.
Redactor: R.K.
Sursa foto: Profimedia Images
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!