România este recomandată din nou în presa străină celor care doresc concedii palpitante şi ieftine. Cunoscutul cotidian italian Corriere della Sera vorbeşte despre ţara noastră ca o destinaţie ieftină, dar spectaculoasă şi prezintă câteva dintre atracţiile turistice.
Cotidianul italian scrie despre România că e o nouă destinație low-cost a Europei, beneficiile fiind prețurile foarte mici, mâncarea excelentă și locurile unde turiștii pot trăi senzații deosebite, de la castelele din Transilvania la Salina Turda, în care poți coborî 14 etaje cu un lift panoramic.
Ziariștii spun că în afară de București, renumit pentru Palatul Parlamentului și pentru viață de noapte, alte atracții sunt Castelul Peleș, fosta reședință de vară a regilor României, dar și de Castelul Bran, devenit celebru în urmă romanului Dracula al lui Bram Stoker.
Argumentele jurnaliștilor sunt prețurile mici: cinci euro pentru un cockteil, 49 de euro pentru un tur ghidat în Transilvania lui Dracula și doar 30 de euro costul unui bilet de avion până la București.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!