Acum la Digi FM Alice Tudor și Ramon Cotizo THEO ROSE ft SMILEY - Ultimul Dans

Creştinii îl sărbătoresc, sâmbătă, pe Sfântul Ilie, considerat cel care aduce ploaia pe pământ. Mai mult de 140.000 de români îşi celebrează onomastica

sfantul ilie

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte, sâmbătă, pe Sfântul Ilie Tesviteanul, celebrat drept făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă.

Peste 140.000 de români îşi vor serba sâmbătă ziua onomastică, de sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul. Dintre aceştia 103.481 sunt bărbaţi şi 42.343 sunt femei, conform datelor furnizate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, potrivit News.ro. 

Ilie (88.501), Elias (6.793) şi Iliuţă (3.447) sunt cele mai des întâlnite nume între bărbaţii care îl au ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Ilie. Lista continuă cu Lică (1.937), Elis (975), Ilia (444), Eliade(236), Ilieş (85), Iliuş (14) şi Iliev (4).

În cazul femeilor care poartă numele Sfântului Ilie şi derivate, cel mai întâlnit nume este Ilinca (28.150), urmat de Lia (6.904), Iliana (3.088), Lica (1.584), Eliana (1.375), Elis (577), Iliuţa (394), Ilia (188) şi Ilincuţa/Ilincuta (83).

Cine a fost Sfântul Ilie

Sfântul Ilie a venit pe lume cu peste 800 de ani i. Hr., în ţinutul Tesvi din Galaad, într-o familie de preoţi, într-o perioadă în care iudeii se închinau idolilor şi zeilor străini, pe vremea împăratului Ahab. Se spune că la naşterea sa tatăl său a văzut oameni îmbrăcaţi în alb învelindu-l în scutece de foc şi, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieţi.

Legendele spun că Sfântul Ilie a fost gospodar, dar cu o fire foarte iute. El şi-ar fi ucis părinţii veniţi în vizită şi a mers apoi la Dumnezeu şi şi-a cerut iertare, primind un car şi un bici de foc pentru a-i ucide pe diavolii care îl stăpâneau. În tradiţia populară, Sfântul Ilie este prezentat ca mergând pe cer într-un car cu roţi de flăcări, tunând şi lovind diavolii cu biciul de foc. Se mai spune că este aducător de ploaie şi că poate provoca furtuni puternice. Multe legende spun să Sfântul Ilie nu şi-a încheiat misiunea pe pământ, el ridicându-se la cer şi aşteptând acolo sfârşitul lumii, pentru a se lupta cu căpetenia diavolilor.

Obiceiuri și tradiții

De ziua Sfântului Ilie, oamenii nu lucrau, pentru a nu cădea grindina, şi nu mâncau mere, pentru ca grindina să nu fie de mărimea acestora. Tot în această zi, femeile mergeau la biserică şi dădeau pomană pentru morţi din roadele gospodăriei. În dimineaţa acestei zile se culeg plante de leac, în special busuioc, care sunt puse apoi la uscat, iar femeile duc busuioc la biserică pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl pun pe foc, iar cenuşa rezultată o folosesc în scopuri terapeutice.

De Sfântul Ilie, românii îşi amintesc şi de sufletele morţilor, în special de sufletele copiilor morţi. Femeile chemau copiii străini sub un măr, pe care îl scuturau şi dădeau de pomană merele căzute. Bisericile sunt pline, acum, cu bucate pentru pomenirea morţilor (Moşii de Sant-Ilie), iar la casele gospodarilor sunt organizate praznice.

De Sfântul Ilie, la sate, apicultorii recoltau mierea albinelor. Recoltarea mierii se făcea numai de către bărbaţi îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, ajutaţi de către un copil, femeile neavând voie să intre în stupină. După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele şi vecinii invitaţi la acest moment festiv, gustau din mierea nouă şi se cinsteau cu ţuica îndulcită cu miere. Masa festivă avea menirea de a asigura belşugul apicultorilor.

Sânt-Ilie marchează şi miezul verii pastorale, dată la care le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soţiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.

Pentru ţinutul sucevean este demn de amintit renumitul bâlci de Sânt-Ilie de la Fălticeni, bâlci care, din anul 1814, în urma hrisovului lui Scarlat Vodă Calimach, era al doilea ca mărime din Europa, după cel de la Leipzig. Cu două-trei săptămâni înainte de 20 iulie, pe străzile Fălticeniului începea să se adune mozaic de lume şi se auzeau strigătele şi chemările negustorilor rostite în polonă, rusă, letonă, cehă, germană, maghiară, turcă sau arabă.

Tot în 20 iulie se ţin mai multe târguri sau petreceri câmpeneşti, precum Târgul de fete de pe Muntele Găina din judeţul Alba, în timp ce la Covasna are loc nedeea mocănească "âant Ilie la români", la Săcele se desfăşoară "Târgul feciorilor de la Săcele", la Polovragi - "Nedeea de la Polovragi" , iar la Fălticeni - "Şezătoarea".

În ziua de după Sfântul Ilie, pe 21 iulie, oamenii îl sărbătoresc pe Ilie-Pălie, vizitiul care conduce carul Sfântului.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
O tânără s-a plimbat complet dezbrăcată printr-un mall din Constanța/ Foto: Ziarul de Constanța
O tânără s-a plimbat complet dezbrăcată printr-un mall din Constanța...
Portretele lui Donald Trump şi Friedrich Merz, expuse de youtuberi la câţiva metri de „Mona Lisa”/ Foto: captură video
Portretele lui Donald Trump şi Friedrich Merz, expuse de youtuberi la...
Law,And,Justice,Symbols.,Bokeh,Background.
Opt poliţişti din Capitală, reţinuţi de procurori pentru corupţie
Pe aceeași temă
sfantul ilie
Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie
Partenerii noștri
DigiSport Cele mai scumpe din istorie! UEFA a anunțat cât costă biletele pentru finala Champions League 2025
Cele mai scumpe din istorie! UEFA a anunțat cât costă biletele pentru...
PeRoz Tensiuni în familia Sussex. Prințul Harry, deranjat că Meghan Markle folosește copiii pentru a-și promova brandul personal
Tensiuni în familia Sussex. Prințul Harry, deranjat că Meghan Markle...
Film Now Cum arată și cu ce se ocupă fiul cel mare al lui Robert Downey Jr.. Tânărul are 31 de ani și a apărut rar în public
Cum arată și cu ce se ocupă fiul cel mare al lui Robert Downey Jr...
Digi World Ce se întâmplă în corpul tău când urci scările. Un exercițiu banal cu beneficii surprinzătoare
Ce se întâmplă în corpul tău când urci scările. Un exercițiu banal cu...
Stirile Kanal D Crezi că ai ochi de vultur? Găsește cât mai repede ursul din imagine
Crezi că ai ochi de vultur? Găsește cât mai repede ursul din imagine
ProFM Anca Țurcașiu, declarațiile care i-au impresionat complet pe fani: „Ce frumos arată un om care iubește și este iubit!”
Anca Țurcașiu, declarațiile care i-au impresionat complet pe fani: „Ce...
Digi Life FOMO vs. JOMO. Termenii care explică ce înseamnă frica de a pierde vs. bucuria de a rata ceva
FOMO vs. JOMO. Termenii care explică ce înseamnă frica de a pierde vs...
Tudor Chirilă
Tudor Chirilă, revoltat de situația politică din România: „Avem un premier...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Vizual_DIGI_
Grupul DIGI, contribuție de 357 milioane de lei la bugetul de stat în primul trimestru al...
cfr 20
CFR Călători suplimentează numărul de trenuri spre litoral, în minivacanţa de 1 Mai
Vlad Covaliu
Vlad Covaliu, medalie de argint la Campionatele Mondiale de scrimă pentru juniori, în proba de...
Preşedintele Iranului şi-a demis adjunctul din cauza unei călătorii „fastuoase” în Antarctica/ Foto: X
Preşedintele Iranului şi-a demis adjunctul din cauza unei călătorii „fastuoase” în Antarctica