Acum la Digi FM Gabriel Cindea DAVID GUETTA FEAT SIA - Titanium

Criminalul polițistului din Timiș s-a spânzurat în închisoare

lepa1

Ionel Marcel Lepa, criminalul polițistului Cristian Amariei, a fost găsit luni dimineață spânzurat în celula sa din Penitenciarul de pe strada Popa Șapcă din Timișoara, scrie Press Alert. El era singur în celulă, potrivit HotNews.ro.

Lepa, care l-a împușcat mortal pe polițistul din Timiș, a dat vineri prima declarație în fața procurorilor, el susținând că nu a vrut să îl ucidă pe agent și că ar fi tras spre picioare. „Îmi pare rău, n-am vrut să-l omor”, a spus bărbatul.

Ionel Marcel Lepa a fost externat din spital, joi dimineață, și dus la Penitenciarul din Timișoara. În cele două zile în care a fost spitalizat, bărbatul a refuzat să mănânce pentru a nu fi nevoit să rămână singur, în baie, cu polițiștii care îl păzeau, potrivit medicilor. Medicii l-au operat și i-au scos cele două gloanțe care l-au lovit în timpul acțiunii eșuate de prindere a sa de duminica trecută

Un poliţist în vârstă de 43 ani, de la Postul de Poliţie Recaş, a fost împuşcat mortal, în misiune, de Marcel Ionel Lepa, de 47 de ani, care era dat în urmărire internaţională pentru tâlhărie.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
bogdan teodorescu
Analistul politic Bogdan Teodorescu a murit la 61 de ani. A luptat șase ani cu boala
trupa blondie
Clem Burke, bateristul trupei Blondie, a murit la 70 de ani. Suferea de cancer: "El a fost...
silviu prigoana si adriana bahmuteanu
Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce a aflat de moartea lui Silviu Prigoană: "S-a...
Nicu Covaci
Nicu Covaci, liderul formaţiei Phoenix, a murit. Artistul avea 77 de ani
Te-ar putea interesa și
Silvio Berlusconi Talk
A murit Silvio Berlusconi
Răzvan Theodorescu
A murit academicianul Răzvan Theodorescu. Era internat la Spitalul Floreasca
Golden Globe Awards Telecast
Fiica lui Elvis Presley a murit în urma unui stop cardiac
Kirstie Alley Dead: Star of 'Cheers' and 'Drop Dead Gorgeous' Dies at 71 **FILE PHOTOS**
Actrița Kirstie Alley a încetat din viață la 71 de ani
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport ”Orice om poate fi înlocuit!” Nicolae Dică a primit ultimatum la Chiajna
”Orice om poate fi înlocuit!” Nicolae Dică a primit ultimatum la Chiajna
PeRoz Fran Drescher, sinceritate și declarații fără perdea. Recunoaște că are "prieteni cu beneficii": "Sunt Fran Drescher! Ce credeți?!"
Fran Drescher, sinceritate și declarații fără perdea. Recunoaște că are...
Film Now Kristen Stewart s-a căsătorit cu iubita ei, Dylan Meyer, într-o ceremonie discretă în casa lor. Cine e soția actriței din Twilight
Kristen Stewart s-a căsătorit cu iubita ei, Dylan Meyer, într-o ceremonie...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Fiul lui Yoko Ono și al lui John Lennon, despre iubirea părinților lui: "Când tata a murit, mama și-a tăiat părul. Nu a trecut peste"
Fiul lui Yoko Ono și al lui John Lennon, despre iubirea părinților lui...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
JD Vance și papa Francisc
JD Vance, ultimul înalt oficial internaţional care l-a întâlnit pe Papa Francisc, cu doar o zi...
Papa Francisc
Înmormântarea Papei Francisc va avea loc peste nouă zile, în afara Vaticanului. El însuși a...
papa francisc in romania (4)
Când se alege noul Papă. Cine sunt cei șase cardinali care se află în topul favoriților
Papa Francisc în România, în 2019
Papa Francisc, în momentele-cheie din cei 12 ani ai pontificatului său: vizite istorice...