Crina Pintea a fost votată cea mai bună handbalistă din România în 2019. Pivotul echipei naționale și al formației CSM București se află la prima distincție de acest fel din carieră.
“Nu-mi vine să cred. Mă bucur că până la urmă s-au văzut și lucrurile bune și că se întâmplă lucruri frumoase și la noi. Cred că pot mult mai mult de atât.” – Crina Pintea, CSM București.
Cristina Neagu și Denisa Dedu au fost desemnate cele mai bune românce din Liga Florilor.
“Mă surprinde să primesc acest premiu pentru că am jucat foarte puțin anul trecut. Le mulțumesc celor care s-au gândit la mine și mi-au oferit acest premiu” – Cristina Neagu, CSM București.
“Mă bucură și mă onorează acest premiu, este o recompensă. Anul 2019 a fost unul bun pentru mine, poate exceptând ultima parte, care nu a fost așa cum mi-o doream.” – Denisa Dedu, CSM București.
Iberica Alicia Fernandez, de la SCM Râmnicu Vâlcea, a fost votată cea mai bună jucătoare străina din campionatul României.
Mihai Popescu a fost ales cel mai bun jucător român în anul 2019. Handbalistul activează în campionatul Franței, la echipa St. Raphael. Marius Sadoveac, de la SCM Politehnica Timișoara, a fost ales cel mai bun jucător român din Liga Zimbrilor, în vreme ce premiul pentru cel mai bun jucător străin din campionatul României a fost câștigat de croatul Ante Kuduz, de la Dinamo București.
“Întotdeauna mi-am dorit acest premiu, încă de când am ajuns la Constanța, în primul an, când îi vedeam pe Tudor Stănescu sau pe Laurențiu Toma că îl câștigau” – Mihai Popescu, St. Raphael.
Federația Română de Handbal a stabilit jucătorii anului în urma votului exprimat de antrenorii din Liga Florilor, respectiv Liga Zimbrilor.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!