Criza provocată de noul coronavirus a schimbat peisajul infracțional. În luna martie, numărul de cazuri de furturi, tâlhării sau infracțiuni stradale a scăzut, iar tentativele de omor s-au redus la jumătate. Pe de altă parte însă, s-au înmulțit cazurile de violență în familie.
Potrivit unui comunicat al Poliției Române, numărul faptelor de natură penală sesizate, luna trecută, a scăzut cu 14,6%, față de perioada similară a anului trecut. Au scăzut cu 17,1% infracțiunile contra patrimoniului, cu 19,8% furturile și cu 20% tâlhăriile.
„Faptele de loviri sau alte violențe au scăzut cu 9,4%, infracțiunile stradale cu 26,7%, iar tentativa la omor a scăzut cu 50%”, au mai transmis polițiștii.
Și numărul accidentelor rutiere a scăzut, cu 31%, al persoanelor decedate cu 1%, iar al răniților grav cu 37%.
„În ceea ce privește faptele penale din domeniul violenței în familie, în luna martie 2020, față de aceeași lună a anului precedent, a crescut numărul infracțiunilor sesizate cu 2,3%. Astfel, numărul victimelor care au avut încredere să sesizeze faptele poliției a crescut. Din totalul faptelor de violență în familie ce sunt sesizate, peste jumătate reprezintă fapte de loviri sau alte violențe”, arată oamenii legii.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!