Consiliul Superior al Magistraturii a respins o eventuală arestare a lui Lucian Onea, procuror suspendat, şi Mircea Negulescu, fost procuror. Solicitarea fusese făcută de secţia specială a Parchetului General, care îi anchetează pe cei doi. Aceştia sunt acuzaţi că ar fi constituit un grup infracţional organizat, în perioada în care lucrau la DNA Ploieşti.
Ar fi făcut anchete abuzive şi ar fi divulgat informaţii secrete. Mircea Negulescu a fost exclus din magistratură în urmă cu un an. Lucian Onea, cel care a condus DNA Ploieşti, este suspendat din luna iulie. În urmă cu câteva zile, şeful interimar al DNA a cerut CSM aviz pentru concedierea acestuia.
”Procurorii din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, prin ordonanţa din 9.01.2019, au dispus extinderea urmăririi penale, efectuarea în continuare a urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Negulescu Mircea, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual, complicitate la represiune nedreaptă, inducerea în eroare a organelor judiciare, compromiterea intereselor justiţiei, trafic de influenţă, fals intelectual, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată”, au transmis, luni, reprezentanţii Parchetului General.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!