Caz revoltător la o grădiniță din Gorj, acolo unde un copil cu sindromul Down a fost discriminat de educatoare. Povestea sfâșietoare a fost făcută publică de mama puștiului, care s-a arătat sfâșiată de durere că fiul ei a trecut printr-o asemenea umilință.
Pentru că este bolnav, acestuia nu i s-a oferit posibilitatea să se costumeze într-un personaj de poveste, astfel încât să respecte tematica serbării, ca și colegii lui care au venit costumați. Indignată de cele întâmplate, mama micuțului a povestit întreaga situație, într-un mesaj postat pe rețelele sociale care a devenit viral.
"Cam așa s-a ținut serbarea la grădinița cu program prelungit Novaci, grupa mare! Singurul copilaș necostumat pentru serbare a fost Vladimir. Pe ce motiv, nu știu, dar bănuiesc! Domnișoarele educatoare, A.P și G.V, nu au avut buna plăcere să îmi spună și mie cum să-l îmbrac. Adică tot eu sunt vinovată că ceilalți părinți au primit în ghiozdanele copilașilor rolurile, știind astfel cum să-i îmbrace, numai noi nu! Sincer, am rămas cu un gust amar despre ce s-a întâmplat astăzi. Pe mine, ca mamă, m-a durut, dar asta nu rămâne așa, că nu e ok", este mesajul mamei.
Postarea făcută de mama copilului care ar suferi de sindromul Down a devenit virală pe rețelele sociale, iar reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean s-au sesizat, urmând să stabilească dacă cele descrise de mamă se confirmă.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!