Cătălin Bordea are o relație foarte apropiată cu bunica lui, pe care o vizitează ori de câte ori are ocazia, așa cum a mărturisit de curând, iar acum a dezvăluit cum a reacționat bătrâna când a aflat despre divorțul de Livia.
La câteva luni după ce a divorțat de Livia, Bordea a rupt tăcerea și a dezvăluit ce reacție a avut bunica lui atunci când a aflat că Livia l-a înșelat pe nepotul lui.
„Nici nu pot să reproduc la televizor ce a zis. Bunica mea are încă gândirea aia de la țară, care «Hai, lasă, un drac mort… o casă nouă», nu știu ce, zicale de-ale ei. Și acum bunica mea a zis-o foarte drăguț «Bă, având în vedere că mama ta a avut 5 căsnicii, unchiul tău 3, tu una, mai ai să-i ajungi, ești majoretă pe lângă restul din familia asta, stai liniștit că ești în urmă»”, a spus Bordea în cadrul unei emisiuni TV, potrivit WoWbiz.
În plus, acesta a dezvăluit că avea o relație minunată cu părinții Liviei, dar nu a mai vorbit cu ei după ce s-a produs ruptura dintre ei.
„Nu (n.r. – nu mai vorbește cu părinții ei și nu a avut o discuție cu aceștia). N-au nicio vină. Nu am vorbit absolut deloc. Ce să vorbești? Singura chestie pe care le-am zis-o la un moment dat a fost «Cum am iubit-o pe femeia asta, v-am iubit și pe voi ca pe părinții mei, adică dacă aveți vreodată nevoie de ceva, spuneți-mi că nu sunt dement». Totdeauna o să le mulțumesc că m-au primit în familia aia atât de minunat și atât de mișto și avem niște amintiri absolut minunate.Le spuneam «tată» și «mamă» și am simțit că mă iubesc. Am trăit Crăciunul și Paște pe care nu le-am avut acasă, cu ei, și mi-au fost și tată și mamă și mi-au creat niște amintiri extraordinare, pentru că înainte respingeam orice însemna sărbătoare, orice însemna pom de Crăciun”, a mai spus Bordea, potrivit sursei citate.
Cătălin Bordea nu se aștepta să divorțeze
În urmă cu câteva săptămâni, Bordea a rupt tăcerea despre divorțul de Livia și a spus că nu s-a așteptat niciodată să ajungă în pragul divorțului și nu se gândea vreodată că femeia cu care voia să își petreacă restul vieții ar putea să îl înșele cu unul din cei mai buni prieteni. Deși a preferat să păstreze tăcerea timp de mai multe luni, acum Cătălin Bordea s-a supărat când a auzit că Spike îl vorbește de rău și se laudă cu faptul că i-a furat-o pe Livia.
„Cel mai greu moment a fost când a plecat de tot de acasă. Când a venit să îşi ia toate lucrurile, eu mă pregăteam să plec în turneu. Am ieşit pe uşă, m-am uitat în spate şi am văzut pentru ultima oară apartamentul cum îl ştiam. Eu nu am ştiut nimic, ea mi-a jurat că nu se întâmpla nimic între ei, deşi am insistat luni de zile. Inclusiv prietenii o întrebau dacă e ceva între ea şi el. Nu a recunoscut nimic. Am aflat din presă”, a povestit Cătălin Bordea.
Acesta a precizat că nu s-a așteptat ca Spike să îi fure soția, ținând cont de faptul că întotdeuna l-a privit ca pe un frate și i-a fost alături în unele din cele mai grele momente.
„L-am considerat fratele meu, venea la noi acasă, împărţeam tot, îi dădeam haine, l-am ajutat să treacă peste multe momente grele, i-am fost alături”, a mai spus Cătălin Bordea.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!